History Podcasts

Year Two Day 184 Obama Administration July 23, 2010 - History

Year Two Day 184 Obama Administration July 23, 2010 - History

11:00AM THE PRESIDENT receives the Presidential Daily Briefing

Oval Office

11:30AM THE PRESIDENT meets with senior advisors

Oval Office

12:05PM THE PRESIDENT delivers a statement to the press on the economy

Roosevelt Room


I Have a Dream vs. I Have a Drone: Dr. King v. Barack Obama

Margaret Kimberley, senior editor and commentator with BlackAgendaReport.com, joined us this week to honor Dr. King and discuss the many attempts to construct a fraudulent lineage between King, the movement to which he belonged and Barack Obama.* As Obama and his handlers attempt yet again to pose the president as an heir to King’s legacy many of the important differences between the two continue to be submerged beneath that powerfully false construct. Kimberley helped greatly in making clear those differences as she described the the suppressed realities of both men and the politics they represent.
https://imixwhatilike.files.wordpress.com/2013/01/011813margaretkimberleymlk.mp3

The full DJ Sese The L’s Coming mixtape we aired:

*My comments read during the show regarding the inauguration and Obama’s use of King’s and Lincoln’s bibles that were sent out as part of a press release for the Institute for Public Accuracy can be found HERE and are also re-printed below:

Associate professor of journalism and mass communication at Morgan State University and author of I MiX What I Like: A MiXtape Manifesto, Ball said today: “Not even the Hollywood distortions of Lincoln and Django out-perform the political myths being planned for this week’s inauguration. One hundred and fifty years since the Emancipation Proclamation and 50 years after the March on Washington, Barack Obama will use both the bibles of Abraham Lincoln and Martin Luther King, Jr. as part of a ceremony that is as much about obscuring or preventing progressive change as were the real politics of Lincoln and those falsely ascribed to King. It is as doubtful that Lincoln meant by colonization [of blacks back to Africa] the eventual return of Africans to sit in this country’s highest offices as it is that King meant to fight for an equality that would allow black people the same right to perform drone strikes. Lincoln and King represent important dialectical, hostile and very unequal political opposites. Obama’s symbolic merging of the two in fact works to impose a false unity to what each represented and disrespectfully aligns King with a political tradition he was killed trying to eradicate.”


Year Two Day 184 Obama Administration July 23, 2010 - History

Once again the Rabbanut has clarified its stance, on some unclear or disputed issues, regarding Pesach kashrut..

regular white flour:
during the processing of normal flour, the wheat is moistened for 3-9 hours. Therefore, regular white flour is suspected to be chametz.

whole wheat flour and pearl barley:
these are not moistened during processing (I guess that means it is not chametz, but the article does not say so explicitly)

Burgul and oats:
these are moistened with hot water during processing, and are suspected chametz. Some health food stores have natural buckwheat that is not cooked or moistened during processing, and is not chametz.

Canola oil:
this is probably the most interesting. In previous years the Rabbanut has said that Canola Oil is not kitniyot. The mehadrin hechshers, as far as I know, all consider it kitniyot. Abroad there are differing opinions whether it is kitniyot or not.
Generally canola oil is not kitniyot.
one reason is that it only came into being after the gzeira of kitniyot was in effect and is therefore not included in the gezeira (like potatoes).
another reason is during the processing there is not even a minority percentage of the grain, so no kitniyot.

However, some canola oil has added Vitamin E, which is made from soy and is therefore kitniyot.

Aluminum foil:
aluminum foil is no longer made with the foil being oiled. if aluminum was used without a hechsher, no problem.

Bleach and dishwashing soap:
these do not need a hechsher for Pesach. Toothpaste and other things that go into the mouth should have a hechsher. Body soap and shampoo do not need a hechsher.


The Challenges of Climate Change Policy: Explaining the Failure of Cap and Trade in the United States With a Multiple-Streams Framework

With their long-term orientation, environmental problems present a unique challenge to the system of policymaking in the United States. The question of how to address climate change&mdashand in particular, how to mitigate the phenomenon&mdashhas been particularly acute in its ability to divide policymakers. Cap and trade, a policy tool designed to place a total &lsquocap&rsquo on carbon emissions and facilitate the &lsquotrade&rsquo of pollution allowances, nevertheless emerged on the debate with a strong track record and the promise of aligning the disparate goals of environmental protection and economic efficiency. Indeed, this solution narrowly missed becoming law in 2010. But, miss it did. Utilizing a multiple-streams framework focused on problem definition, policy alternatives, and political changes, this paper provides insight into exactly why cap and trade failed. It concludes that for a brief period, a window of opportunity existed to pass cap and trade, but that ultimately this window passed as cap and trade was displaced from the national agenda by healthcare, Americans increasingly questioned the science of global warming, and the Democrats lost their mandate in the 112 th Congress.

Environmental problems occupy a unique sphere in public policy-making. With a decidedly long-term orientation, risks and benefits that are difficult to measure, and high-costs associated with their solutions, environmental issues breed stark disagreement among American policymakers. Climate change, the preeminent environmental problem of the past decade, highlights each of these challenges in the extreme.

In the United States, the primary target for climate change policy is the reduction of greenhouse gas emissions (GHG), particularly carbon dioxide, considered to be the &ldquomost significant gaseous contributor to global warming&rdquo (Blatt, 2011: 264). Most recent proposals to achieve this goal included some variation of a mechanism known as &ldquocap and trade.&rdquo Various forms of cap and trade have been used over past decades to address a variety of common-pool resource, environmental, and public health issues, as a tool to maintain sustainable fisheries, reduce levels of lead in gasoline, and cut emissions of poisonous sulfur dioxide. Indeed, this market-oriented approach was historically bipartisan, supported by environmentalists and economists alike, and largely successful (Wagner, 2011: 104-8).

So the idea of utilizing the mechanism of cap and trade to reduce GHG emissions is neither new nor novel. By setting an overall cap on carbon emissions, allocating pollution credits, and allowing market principles to establish a price for pollution, cap and trade aligns the environmental goal of reducing GHGs with economic incentives to minimize pollution. Similar carbon markets currently operate in the European Union via the EU Emissions Trading Scheme, through burgeoning programs in Australia and New Zealand, and in state and regional partnerships in the United States that include the Regional Greenhouse Gas Initiative in the Northeast and an emerging cap and trade system in California (Schiffman & Robbins, 2011: 104 Wagner, 105).

Notwithstanding the host of successful implementations elsewhere&mdashand the historical popularity of cap and trade as a policy tool&mdasha national emissions trading program in the U.S. proves elusive. Although at least a half-dozen Congressional proposals emerged since 2005, including the 2009 passage of the Waxman-Markey &ldquoAmerican Clean Energy and Security Act&rdquo by the House of Representatives, cap and trade died in the Senate in 2010. Since that time, the debate over the roots of climate change grew louder, and a changing problem definition, an array of problematic policy decisions, and unfolding political events converged to dislodge cap and trade from the national agenda.

This paper analyzes the recent failure to enact cap and trade. To do so it utilizes conceptual tools derived from literatures on problem definition and agenda setting.

Problem Definition, Agenda Setting, and Multiple Streams: A Framework

The complex nature of environmental issues and policies create high levels of uncertainty and ambiguity that challenge the assumptions of rational decision-making (Kraft 2007, p. 14). Where the rational decision-maker is assumed to define clear goals, identify alternatives, evaluate the costs and benefits of each alternative, and lastly choose the most cost-effective strategy, in the real world&mdashparticularly in the pressure-cooker of U.S. environmental politics&mdashthis process is typically less informed by objective facts and rational alternatives, and is more often undertaken as a process in which those with a stake in the outcome make persuasive appeals. Stone suggested broadly that each step in the decision-making process is used as a &ldquostrategy to control a decision&rdquo instead of a process to reach an optimum outcome (2002, p. 243). In the battle over U.S. cap and trade, this indeed appeared to be the case.

Stone emphasized the ability to identify and control the range of policy alternatives seriously considered as a key component of political power, much as Schattschneider classically stated, &ldquothe definition of alternatives is the supreme instrument of power&rdquo (1960, p. 66). The definition of a problem in a way that precludes undesirable alternatives is thus the most effective method of preventing certain outcomes&mdash&ldquoeven better than defeating it&rdquo (Stone, p. 246). Actors that can prevent the consideration of undesirable alternatives exercise significant influence over ultimate outcomes. As Schattschneider says, &ldquosome issues are organized into politics, while others are organized out&rdquo (p. 69).

To explain why certain policies are ultimately adopted, or as in the case of cap and trade legislation, why they fail, Kingdon (1995) developed a multiple-streams framework based on the earlier work of Cohen, March, and Olsen&rsquos &lsquogarbage can&rsquo model (1972). In the 'garbage can' model, the scholars observed that organizations display unclear, ambiguous, and conflicting goals they often proceed by &ldquotrial and error&rdquo and &ldquolearning from experience,&rdquo without identifying or even comparing a range of possible alternatives and lastly, the decision-making process is typified by the &ldquofluid participation&rdquo of many actors, formal and informal (Cohen, March, & Olsen Kingdon, p. 84). Kingdon further develops the garbage can model to analyze how actors interact, across and between stages, to formulate certain conditions as problems requiring action and to generate preferable alternatives.

Kingdon&rsquos framework identifies two sets of factors&mdashparticipants and processes&mdashthat affect agenda setting and alternative specification. Participant factors consider the position of actors inside or outside of government, their level of visibility, and their influence, while process factors form the trademark streams&mdashproblems, policies, and politics. Drawing on this set of participant and process factors, Kingdon theorizes that major change is more likely when policy entrepreneurs&mdashinfluential actors willing to expend resources&mdashsuccessfully wed policies with problems, political changes, or&mdashideally&mdashunite all three streams. These short periods of convergence between the streams create policy windows, or &lsquowindows of opportunity&rsquo (p. 165). A policy window exists when some consensus has been reached that government should address a certain problem, a suitable alternative is available and matched with the problem, and the political climate is conducive to change. In other words, Kingdon sees these conditions as the &ldquofertile soil&rdquo prerequisite for major policy change (p. 76).

Participants are independent of processes and classified by Kingdon according to two primary criteria: participants inside and outside of government, and visible versus hidden actors. Kingdon draws a distinction between visible participants&mdash&ldquoThose participants who receive a lot of press and public attention&rdquo (p. 68)&mdashand hidden participants that mostly operate out of the spotlight. Visible participants generally have a stronger affect on setting the agenda and tend to have less control over the specification of alternatives, while hidden participants (e.g., interest groups, researchers, civil servants) tend to be influential in specifying alternatives. In line with this view, Kingdon finds that the two most important groups of actors affecting agenda setting are also highly visible: the administration (consisting of the president and his appointees) and Congress.

Participants interact in the context of Kingdon&rsquos three process streams of problems, policies, and politics. The problems stream is concerned with how and why certain problems gain the attention of those in government. Whether we define a certain set of conditions as a problem requiring government action is critical to the problems stream, and as Stone reiterates, participants compete to define problems according to their goals and values. Systematic indicators, &ldquofocusing events&rdquo such as disasters or other crises, and feedback contribute to shaping our view of problems and bringing problems to the attention of government. In the policies stream, Kingdon describes a process of alternative specification and proposal &ldquo[resembling] a process of biological natural selection&rdquo (p. 116) in which proposals must meet certain &ldquocriteria for survival&rdquo (p. 131). These criteria&mdashtechnical feasibility, value acceptability, and anticipation of future constraints&mdashdetermine whether an alternative diffuses within a policy community. The result is what Kingdon calls a &ldquoshort list&rdquo of ideas around which a general consensus is established. Finally, the political stream accounts for a number of factors that interact to create an environment either conducive or hostile to certain types of ideas: turnover of elected officials, changes in administration, interest group pressure, and perceptions of the public mood are important among these factors. Within this stream, we find once again that the more visible participants&mdashparticularly the combination of public mood and election results, as identified by Kingdon&mdashare capable of having &ldquoextremely powerful impacts on policy agendas&rdquo (p. 164), while the &ldquoorganized forces&rdquo of interest groups and parties maintain important influence on the alternatives considered.

Applying the Framework: Why Did Cap and Trade Fail in the United States?

Cap and trade legislation came close to becoming law in 2009&mdashbut failed&mdashand subsequently faded swiftly from the national agenda. While Kingdon&rsquos multiple-streams framework is often used to explain policy change, it can also be used, along with the conceptual work of Schattschneider and Stone on problem definition, to provide further insight into why cap and trade failed. The following discussion analyzes cap and trade policy using Kingdon&rsquos process factors of problems, policies, and politics as a framework.

Problem Definition

Environmental issues are classic &ldquocommons problems&rdquo in which economic individual interests are not aligned with the common public interest, with rational individual choices cumulatively generating negative consequences for the community. Exemplifying this dilemma, survey data show that the American public typically view economic growth and environmental protection as contradictory goals. 1 Nevertheless, for a brief moment in 2008-2009, it appeared as if the debate on climate change was shifting. Since 2004, the number of Americans worried about global warming rose consistently from 51% to 66% in 2008, 2 and politicians viewed climate change as a &lsquohot-button&rsquo issue. During the 2008 presidential campaign, leading candidates from both parties&mdashJohn McCain (R) and Barack Obama (D)&mdashidentified climate change as a pressing problem. 3 In the campaign, Obama sought to redefine climate change and other environmental problems as &ldquonot just a challenge&rdquo so much as an &ldquoopportunity&rdquo to create millions of jobs, attempting to tie together the typically disparate goals of environmental protection and economic growth (Kline 2011, p. 179). At the same time, the ability to tie together these two goals was seen as the major strength of cap and trade, and consensus around cap and trade as a policy tool solidified. 4 Shortly after taking office, Obama proposed in his FY2010 Presidential Budget a nationwide cap and trade system &ldquoto reduce greenhouse gas emissions.&rdquo 5

However, the public mood shifted quickly in the wake of the 2008 financial crisis. Whereas a steady increase in public awareness about global warming was apparent prior to the crisis, the number of Americans worried about global warming began to fall in 2009, and by 2011 returned to the lowest levels since a Gallup poll began keeping track in 1989. 6 Recent polling data show that the number of Americans who believe the &ldquoprotection of the environment should be given priority&rdquo fell from nearly 70% in 2000 to only 36% in 2011, while during the same period the number of Americans favoring economic growth more than doubled from 23% to 54%. 7 In 2009, for the first time since 1984 (when data is first available), Americans prioritized economic growth over environmental protection. 8

Falling public support for environmental issues proceeded in conjunction with a growing ideological divide over whether the conditions associated with climate change&mdashincreased levels of GHGs in the atmosphere, melting ice caps, rising sea levels, and warmer global temperatures&mdashshould in fact be classified as a &ldquoproblem for which government action is an appropriate remedy&rdquo (Kingdon, p. 17). In particular, establishing a consensus that human beings in fact cause global warming is an important step toward necessitating government response as an &ldquoappropriate remedy&rdquo to global warming. Otherwise, efforts to prevent global warming appear akin to trying to change the tides, stopper volcanoes, or prevent other naturally occurring phenomena.

Although an overwhelming majority of scientists around the world believe global warming is caused by humans and that it poses a significant and increasing threat to society (Blatt 2011, p. 273), most Americans do not share this belief. In fact, only 34% of Americans believe global warming is caused by humans&mdashamong the lowest percentage of any country in the world. 9 Moreover, the divide over climate change became starkly politicized, determined more by political belief than scientific findings. Seven out of ten Democrats say they worry about climate change, compared to only three out of ten Republicans. 10 In the 112 th U.S. Congress, 74% of Republicans in the Senate publicly questioned the science of global warming Gropp (2011) remarks: &ldquoWith each passing year it appears that there are fewer Republican members of Congress willing to embrace or act upon scientific knowledge, particularly when it relates to issues such as climate change.&rdquo

Clearly, there is a struggle to adequately define global warming as a problem requiring government response. As William Ruckelshaus, a former EPA administrator, pointed out, &ldquothe difficulty of converting scientific findings into political action is a function of the uncertainty of the science and the pain generated by the action&rdquo (Kraft 2007, p. 19). Any human solution to global warming, such as cap and trade legislation to reduce GHG emissions, entails high economic costs with few tangible short-term benefits. Meanwhile, political activists in the U.S. have succeeded in introducing a high-degree of uncertainty into the climate change debate, attempting to reorient the perception of global warming as a problem caused by humans toward a definition in which global warming is simply a natural phenomenon. Politicized arguments that question the validity of climate science appear to hold a stronger sway.

Policy Development and Alternatives

The concept of cap and trade originated as an academic concept in the 1960s when Ronald H. Coase published &ldquoThe Problem of Social Cost&rdquo in the Journal of Law and Economics. This concept was further developed in the 1970s for application to emissions trading. 11 Beginning in the 1990s, the United States utilized cap and trade policy to significantly reduce sulfur dioxide emissions, even beyond the requirements mandated by law and at a lower-than-expected cost (Bremer & Farley 2011, p. 120). Since that time, cap and trade became the &ldquopolicy of choice&rdquo for addressing GHG emissions in the United States. 12 By 2009, environmental groups and a surprising portion of the business community embraced the cap and trade concept, while politicians on both sides of the aisle viewed the policy as more palatable than alternatives such as a &lsquocarbon tax.&rsquo As an article in the Times points out, cap and trade was &ldquoalmost perfectly designed for the buying and selling of political support through the granting of valuable emissions permits.&rdquo 13 In Congress, various policy proposals to implement a carbon market originated based on the principles of cap and trade.

Beginning in 2006, climate bills started to be introduced in Congress, including the Udall-Petri &ldquoKeep America Competitive Global Warming Policy Act&rdquo (H.R.5049) and the Waxman &ldquoSafe Climate Act&rdquo (H.R. 5642) in the House of Representatives. Both bills proposed a mandatory emissions cap on large emitters with slightly different approaches for allocating tradable pollution allowances the Waxman bill auctioned off some portion of allowances with the remainder freely allocated, while the Udall-Petri bill proposed a 20% free allocation, a 20% allocation to states, and a 60% allocation to the federal government (Paltsev et al. 2007, p. 11). The two House bills broke ground for the introduction of additional bills in the Senate in 2007, including an early Lieberman-McCain proposal (S.280), a bipartisan Kerry-Snowe proposal (S.485), and a later Lieberman-Warner proposal (S.2191). In 2008, the Lieberman-Warner proposal passed Committee, but was filibustered by Republicans in the Senate. 14 With the changing political tides of the 2008 elections, the Democrats gained a majority in both houses and in June 2009 the Waxman-Markey &ldquoAmerican Clean Energy and Security Act&rdquo (H.R.2454) passed the House. The Waxman-Markey bill was the most ambitious climate bill to date it included provisions requiring electric utilities to provide 20% of electricity via renewable sources by 2020, and mandated the creation of a nationwide cap and trade system for reducing GHG emissions by 83% of 2005 levels by 2050. 15 At the same time, the Waxman-Markey bill morphed from an approach favoring an auctioned allowance toward a bill in which the majority of initial pollution allowances were freely allocated.

With the passage of cap and trade in the House, responsibility for continuing the momentum fell on the Senate, where a number of trends in the policy stream emerged between 2006 and 2010. First, several policy entrepreneurs willing to devote significant resources toward a cap and trade policy are identifiable both Joseph Lieberman (I-CT) and John Kerry (D-MA) introduced multiple climate change bills. Ryan Lizza, reporting at great length in The New Yorker, describes Lieberman as a long-time cap and trade advocate, having pushed for climate change legislation since the 1980s. 16 Meanwhile, Kerry co-sponsored legislation (S.1733) introduced as a companion to the Waxman-Markey bill shortly after its passage in the House. The bill made it out of Committee but was abandoned as Kerry, working with Lieberman and Lindsey Graham (R-SC), sought to create a bill acceptable to all sides. 17 Danielle Rosengarten, Lieberman&rsquos aide, was a significant behind-the-scenes player largely responsible for cobbling together the Lieberman-Kerry-Graham (KGL) effort. Graham in particular was an essential player in the effort to bring Republican support to the effort. In an April 2010 meeting with White House aides, the group of senators, accompanied by Rosengarten, expressed relative certainty that they would have the required sixty votes to pass their bill in the Senate. 18 In fact, the legislation never made it to a vote.

The second major trend to emerge in the policy stream was a consensus, conveyed by the progress of the Lieberman-Kerry-Graham effort, for a free initial allocation of carbon allowances. Indeed, the free allocation mechanism allowed proponents of both the Waxman-Markey bill in the House and the tripartisan effort in the senate to attract support from industry. (This trend conforms to Cook&rsquos suggestion, drawing on Lowi [1964 1972] and Wilson [1980], that free allocation in cap and trade legislation leads to interest-group politics, in which costs [emissions cap] and benefits [emissions allocations] are both concentrated [Cook 2010, p. 480].) Lizza notes that Lieberman, Kerry, and Graham had the support of both the major environmental groups and the largest polluters, 19 an achievement that would have been significantly more difficult with an auctioned allowance, whereby costs are concentrated on polluters but benefits are distributed throughout society, creating strong negative interest-group pressure.

Nevertheless, President Obama notably called for a 100% auctioned allowance in his cap and trade proposal, a route with high support from environmental groups and little support from industry. The coalition of support in the Senate, seeking to gain the support of industry and a handful of Republican senators and &lsquoblue-dog&rsquo Democrats, accepted numerous concessions while simultaneously offering significant incentives to key industries: expanded loan guarantees to the nuclear power industry, increased offshore drilling, and the promise of holding back lurking EPA regulations. 20 Inconsistency between the Senate coalition and the White House over specific elements of cap and trade had significant political ramifications. As the Lieberman-Kerry-Graham effort progressed, the political liabilities of the plan (discussed below) soon outweighed the benefits for Graham, and the White House saw other opportunities as more appealing.

Politics and the Environment

In the political stream, &lsquoturnover&rsquo of personnel has an important influence on agenda setting (Kingdon, p. 153). Furthermore, visible political leaders in the highest positions of authority&mdashnamely the president, his administration, and members of Congress&mdashare posited to be centrally important actors in setting the national agenda. During most of the Bush years, the Republican Party&mdashalmost unanimously opposed to cap and trade&mdashdominated the formal mechanisms of national government. Beginning in 2007, that balance began to shift as Democrats gained a slim majority in the House (233D &ndash 202R) and an even split in the Senate (49D &ndash 49R &ndash 1I [Lieberman]). By 2009, with the election of Barack Obama as President, turnover in the national government gave the Democrats&mdashhistorically sympathetic to environmental issues&mdasha strong majority in the House (257D &ndash 178R), dominance in the Senate (57D &ndash 41R &ndash 2I), and an apparent presidential mandate. 21

Turnover in elected officials gave climate change policy an opportunity to rise on the national agenda. In the House, the Waxman-Markey proposal was already in the works, and both Lieberman and Kerry had previously tried and failed to spur climate legislation. Assuming the presidency, Obama set priorities for two agenda items: health care, which was a major feature of his campaign, and the environment. 22 In February 2009, Obama asked Congress to &ldquosend [him] legislation that places a market-based cap on pollution.&rdquo 23 Lizza quotes an official for the Obama administration indicating plans to pursue both health care and the environment simultaneously, &ldquoand see which one looks more promising.&rdquo 24 Election turnover and Obama as the most prominent national agenda setter were thus essential in putting climate change&mdashcap and trade, in particular&mdashon the national agenda.

After the Waxman-Markey legislation passed in the House, the political dynamics of the Lieberman-Kerry-Graham relationship became essential to the development of a plan that could pass in the Senate. Even though the Democrats held a majority in the Senate, they did not have a &lsquofilibuster-proof&rsquo majority (requiring sixty seats, to the Democrats fifty-seven). Lizza offers an exhaustive discussion of each man&rsquos political calculations: Lieberman, an Independent, was a long-time supporter of cap and trade policy, had tried and failed to bring forward a plan in the past, and was morally committed to seeing a plan implemented. Kerry is described as a political opportunist, motivated in the past by environmental issues but particularly concerned with &ldquo[proving] that he could be in a major, really historic piece of legislation.&rdquo Graham, meanwhile, as the lone Republican, faced the greatest political headwinds for joining the effort: angry constituents, attacks from far-right movements such as the Tea Party, and the risk of &ldquoangering&rdquo the leader of the Republican party in the Senate, Mitch McConnell, who called on his party to block all aspects of Obama&rsquos agenda. Conversely, Graham was brought in as a &ldquodealmaker&rdquo who saw an &ldquoopportunity to boost nuclear industry and expand oil drilling.&rdquo He was the middleman for industry lobbyists and a &ldquocentral person in the process.&rdquo 25 Thus, an image emerges in which Lieberman and Kerry organize political support for their proposal, while Graham is essential in gaining the support of industry by dolling out incentives.

While Lieberman, Kerry, and Graham organized support for a cap and trade agreement in the Senate, there was a lack of coordination with the White House that ultimately undermined their proposal. As previously mentioned, the KGL effort hinged on three big industry &lsquocarrots&rsquo: expanded loan guarantees for nuclear power, increased offshore drilling, and promises that the EPA would not use a top-down approach to regulate emissions. The White House, nevertheless, started to give these carrots away. In late-January, Obama announced a plan to triple federal loan guarantees for nuclear power 26 in March, the Administration announced a plan to open a large stretch of the East Coast to oil and natural gas exploration for the first time 27 meanwhile, there was movement from both sides of the aisle, independent of the coalition effort, to stop the EPA from regulating greenhouse gases. 28

As the available carrots for attracting support to their bill disappeared, other changes occurred in the political atmosphere. As highlighted in the problems stream, support for environmental protection over economic development was fading quickly in the public, as the national mood became increasingly mired in financial worries from the stalled economy. Conservative groups and media outlets, characterized by an ideological opposition to global warming, attacked Graham for supporting &ldquocap and tax&rdquo and referred to climate science as &ldquoclimate-gate.&rdquo 29 By the end of April 2010, as discussions for the KGL proposal reached a pinnacle, the oil spill at the offshore BP oil platform became the largest in history. Harry Reid, the Senate majority leader, decided the Senate would take up immigration in advance of a climate bill, spurring Graham to leave the coalition 30 &mdashand dashing hope of significant Republican support&mdashwhile Lieberman and Kerry &ldquowere left sponsoring a bill with a sweeping expansion of offshore drilling at a moment when newspapers were filled with photographs of birds soaking in oil.&rdquo 31

Obama, the nation&rsquos most important agenda setter, set two priorities on taking office: health care and the environment. Healthcare succeeded, at great political expense, in the midst of criticism and growing concern for the economy. 32 In the wake of the healthcare battle, climate change legislation appeared volatile and of little political appeal. Schattschneider argues that &ldquoconflicts compete with each other&rdquo (p. 63), and &ldquoevery major conflict overwhelms, subordinates, and blots out a multitude of lesser ones&rdquo (p. 65) Kingdon agrees there is only limited space on a national agenda, while policy entrepreneurs&mdash&ldquoeven presidents&rdquo&mdashhave finite political resources that cannot be spent on &ldquoeverything at once&rdquo (p. 184). Obama turned his attention to other priorities, dropping climate change from the national rhetoric and making no mention of the environment in his 2011 State of the Union address, although he specifically addressed climate change as a national priority in the preceding year. 33 In Congress, Reid called off efforts for a comprehensive climate bill. 34 At the same time, turnover in the 2010 Congressional elections once again changed the structure of formal political power in Washington, with conservative Tea Party Republicans sweeping the House and Democrats losing six seats in the Senate. 35

Conclusion: On Policy Windows and Missed Opportunities

As a policy tool, cap and trade should appear particularly palatable for addressing global warming in the United States. It proved effective in other similar issues, such as cleaning our air of sulfur dioxide, and has been tested in other countries and through regional initiatives. Implemented properly, it is likely that cap and trade would please environmentalists while incurring a relatively small impact on industry, reducing the federal budget deficit, and creating new employment opportunities. 36 Nevertheless, cap and trade is not currently within sight of the national agenda.

This discussion showed how problems, policies, and politics interacted, ultimately failing to provide a cap and trade bill. In particular, it is apparent that for a brief period, a policy window&mdashan opportunity for major legislative change&mdashappeared to be open. That period occurred immediately in the wake of Obama&rsquos election, toward the beginning of 2009. At that point, the American public still perceived global warming to be relatively important, an appropriate policy alternative&mdashas evidenced by the successful Waxman-Markey legislation&mdashwas available, and the major Democratic victories accompanying the election of Barack Obama created a political environment conducive to change.

But, as Kingdon asserts, &ldquoonce the window opens, it does not stay open long&rdquo (p. 169). Public support for the environment faded quickly as the financial crisis dragged on, and the American public&mdashthanks to the efforts of political and industry activists&mdashbegan to seriously question the science of global warming. While the House passed a climate bill, the Senate failed to take the issue up with the same speed and rigor, instead attempting to create an entirely new bill and lacking a policy entrepreneur who could coordinate efforts in the Senate with the Presidential agenda. The Senate alternative became bogged down with incentives and giveaways, and when the BP oil accident ballooned into a disaster&mdashinstead of increasing calls for environmental regulation, which would seem the intuitive response&mdashthe cap and trade bill was appeared further tarnished. Meanwhile, Obama and the Democrats exhausted their political resources on passing a controversial healthcare bill, so that at the last minute&mdashwhile a deal was still within sight&mdashcap and trade appeared too politically expensive, subordinated by other efforts. The nail in the coffin of cap and trade&mdashat least for the time being&mdashcame only shortly thereafter as Democrats lost their overwhelming mandate in the 112 th Congress.

References

Blatt, H. (2011). America&rsquos Environmental Report Card (2 nd Edition). Cambridge: MIT Press.

Bremer, L.L. & Farley, K.A. (2011). &ldquoCarbon trading/Emissions Trading.&rdquo In Schiffman, H.W. & Robbins, P., Green Issues and Debates. Los Angeles: Sage.

Cohen, M.D., March, J.G., and Olsen, J.P. (1972). "A Garbage Can Model of Organizational Choice." Administrative Science Quarterly, 17(1): pp. 1-25.

Cook, B.J. (2010). &ldquoArenas of Power in Climate Change Policymaking.&rdquo The Policy Studies Journal, 38(3), 465-486.

Gropp, E.R. (2011). &ldquoNew Congress, old climate rhetoric.&rdquo BioScience, 61(2), 106.

Kingdon, J.W. (1995). Agendas, Alternatives, and Public Policies (2 nd Edition). University of Michigan: Longman Classics.

Kline, B. (2011). &ldquoThe Environmental Movement in the Post 9/11 World.&rdquo First Along the River: A Brief History of the U.S. Environmental Movement (4 th edition). Rowman and Littlefield.

Kraft, M.E. (2007). Environmental Policy and Politics (4th edition). Pearson Education.

Lizza, R. (2010). &ldquoAs the world burns: how the Senate and the White House missed their best chance to deal with climate change.&rdquo The New Yorker. Retrieved from: http://www.newyorker.com/reporting/2010/10/11/101011fa_fact_lizza?printable=true

Lowi, T. (1964). &ldquoAmerican Business, Public Policy, Case-Studies, and Political Theory.&rdquo World Politics, 16(4), 677-715.

Lowi, T. (1972). &ldquoFour systems of Policy, Politics, and Choice.&rdquo Public Administration Review, 32(4), 298-310.

Paltsev, S., Reilly, J.M., Jacoby, H.D., Gurgel, A.C., Metcalf, G.E., Sokolov, A.P., Holak, J.F. (2007). &ldquoAssessment of U.S. Cap-and-Trade Proposals.&rdquo MIT Joint Program on the Science and Policy of Global Change.

Schattschneider, E.E. (1960). The Semisovereign People: A Realist&rsquos View of Democracy in America. Boston, MA: Wadsworth.

Schiffman, H.W. & Robbins, P. (2011). &ldquoCarbon Markets.&rdquo Green Issues and Debates. Los Angeles: Sage.

Stone, D. (2002). Policy Paradox: The Art of Political Decision Making (Revised Edition). New York: Norton.

Wagner, G. (2011). But Will the Planet Notice? How Smart Economics Can Save the World. New York: Hill and Wang.

Wilson, J.Q. (1980). &ldquoThe Politics of Regulation.&rdquo In The Politics of Regulation. New York: Basic Books.

1.) --. (2011). &ldquoAmericans increasingly prioritize economy over environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/poll/146681/Americans-Increasingly-Prioritize-Economy-Environment.aspx

2.) --. (2011). &ldquoThree key findings on American&rsquos views of the environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/video/146717/Three-Key-Findings-Americans-Views-Environment.aspx

3.) Rosenthal, E. (2011). &ldquoWhatever happened to global warming.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2011/10/16/sunday-review/whatever-happened-to-global-warming.html?_r=1&ref=capandtrade

4.) Broder, J.M. (2009). &ldquoFrom a theory to a consensus on emissions.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2009/05/17/us/politics/17cap.html

5.) --. (2009). &ldquoFY2010 Presidential Budget.&rdquo United States Office of Management and Budget. Retrieved from: http://www.gpoaccess.gov/usbudget/fy10/browse.html

6.) --. (2011). &ldquoThree key findings on American&rsquos views of the environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/video/146717/Three-Key-Findings-Americans-Views-Environment.aspx

7.) --. (2011). &ldquoAmericans increasingly prioritize economy over environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/poll/146681/Americans-Increasingly-Prioritize-Economy-Environment.aspx

9.) --. (2011). &ldquoWorldwide, blame for climate change falls on humans.&rdquo Gallup. Retrieved from:

10.) --. (2011). &ldquoThree key findings on American&rsquos views of the environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/video/146717/Three-Key-Findings-Americans-Views-Environment.aspx

11.) Broder, J.M. (2009). &ldquoFrom a theory to a consensus on emissions.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2009/05/17/us/politics/17cap.html

14.) Tutwiler, P. (2010). &ldquoClimate change legislation: where does it stand?&rdquo GovTrack. Retrieved from: http://www.govtrackinsider.com/articles/2010-04-27/climate-change

15.) --. (2009). &ldquoH.R.2454: American Clean Energy and Security Act of 2009 &ndash Congressional Research Service Summary.&rdquo GovTrack. Retreived from: http://www.govtrack.us/congress/bill.xpd?bill=h111-2454&tab=summary

16.) Lizza, R. (2010). &ldquoAs the world burns: how the Senate and the White House missed their best chance to deal with climate change.&rdquo The New Yorker. Retrieved from: http://www.newyorker.com/reporting/2010/10/11/101011fa_fact_lizza?printable=true¤tPage=all

21.) &ldquoParty divisions of the House of Representatives (1789 &ndash Present).&rdquo U.S. House of Representatives. Retrieved from: http://artandhistory.house.gov/house_history/partydiv.aspx &ldquoParty divisions in the Senate (1789 &ndash Present).&rdquo U.S. Senate. Retrieved from: http://www.senate.gov/pagelayout/history/one_item_and_teasers/partydiv.htm

22.) Schroeder, R. (2009). &ldquoObama&rsquos ambitious agenda faces test on day one.&rdquo MarketWatch. Retrieved from: http://www.marketwatch.com/story/obamas-ambitious-agenda-faces-test-on-day-one

23.) Obama, B. (2009). Address by the President to the Joint Session of Congress. Retrieved from: http://www.eenews.net/public/25/9849/features/documents/2009/02/25/document_daily_02.pdf

26.) Wald, L.W. (2010). &ldquoObama acts to easy way to construct new reactors.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9F01E4DB1230F933A05752C0A9669D8B63&scp=2&sq=obama+nuclear+power&st=nyt

27.) Broder, J.M. (2010). &ldquoObama to open offshore areas to oil drilling for first time.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2010/03/31/science/earth/31energy.html?scp=1&sq=obama+offshore+drilling&st=nyt

28.) Bravender, R. (2010). &ldquoTwo key house Dems move to block EPA regulatory authority.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/gwire/2010/02/26/26greenwire-two-key-house-dems-move-to-block-epa-regulator-62739.html

29.) --. (2010). &ldquoNew revelations on climate-gate&rdquo [Transcript from Hannity]. Fox News. Retrieved from: http://www.foxnews.com/story/0,2933,591415,00.html

30.) Broder, J.M. (2010). &ldquoGraham pulls support for major senate climate bill.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2010/04/25/us/politics/25graham.html

32.) -- . (2011). &ldquoHealth Care Reform.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://topics.nytimes.com/top/news/health/diseasesconditionsandhealthtopics/health_insurance_and_managed_care/health_care_reform/index.html

33.) Obama, B. (2011). 2011 State of the Union Address. Retrieved from: http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2011/01/25/remarks-president-state-union-address Obama, B. (2010). 2010 State of the Union Address. Retrieved from: http://www.whitehouse.gov/the-press-office/remarks-president-state-union-address

34.) Hulse, C. & Herszenhorn, D.M. (2010). &ldquoDemocrats call off climate bill effort.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2010/07/23/us/politics/23cong.html

35.) &ldquoParty divisions of the House of Representatives (1789 &ndash Present).&rdquo U.S. House of Representatives. Retrieved from: http://artandhistory.house.gov/house_history/partydiv.aspx &ldquoParty divisions in the Senate (1789 &ndash Present).&rdquo U.S. Senate. Retrieved from: http://www.senate.gov/pagelayout/history/one_item_and_teasers/partydiv.htm

Blatt, H. (2011). America&rsquos Environmental Report Card (2 nd Edition). Cambridge: MIT Press.

Bremer, L.L. & Farley, K.A. (2011). &ldquoCarbon trading/Emissions Trading.&rdquo In Schiffman, H.W. & Robbins, P., Green Issues and Debates. Los Angeles: Sage.

Cohen, M.D., March, J.G., and Olsen, J.P. (1972). "A Garbage Can Model of Organizational Choice." Administrative Science Quarterly, 17(1): pp. 1-25.

Cook, B.J. (2010). &ldquoArenas of Power in Climate Change Policymaking.&rdquo The Policy Studies Journal, 38(3), 465-486.

Gropp, E.R. (2011). &ldquoNew Congress, old climate rhetoric.&rdquo BioScience, 61(2), 106.

Kingdon, J.W. (1995). Agendas, Alternatives, and Public Policies (2 nd Edition). University of Michigan: Longman Classics.

Kline, B. (2011). &ldquoThe Environmental Movement in the Post 9/11 World.&rdquo First Along the River: A Brief History of the U.S. Environmental Movement (4 th edition). Rowman and Littlefield.

Kraft, M.E. (2007). Environmental Policy and Politics (4th edition). Pearson Education.

Lizza, R. (2010). &ldquoAs the world burns: how the Senate and the White House missed their best chance to deal with climate change.&rdquo The New Yorker. Retrieved from: http://www.newyorker.com/reporting/2010/10/11/101011fa_fact_lizza?printable=true

Lowi, T. (1964). &ldquoAmerican Business, Public Policy, Case-Studies, and Political Theory.&rdquo World Politics, 16(4), 677-715.

Lowi, T. (1972). &ldquoFour systems of Policy, Politics, and Choice.&rdquo Public Administration Review, 32(4), 298-310.

Paltsev, S., Reilly, J.M., Jacoby, H.D., Gurgel, A.C., Metcalf, G.E., Sokolov, A.P., Holak, J.F. (2007). &ldquoAssessment of U.S. Cap-and-Trade Proposals.&rdquo MIT Joint Program on the Science and Policy of Global Change.

Schattschneider, E.E. (1960). The Semisovereign People: A Realist&rsquos View of Democracy in America. Boston, MA: Wadsworth.

Schiffman, H.W. & Robbins, P. (2011). &ldquoCarbon Markets.&rdquo Green Issues and Debates. Los Angeles: Sage.

Stone, D. (2002). Policy Paradox: The Art of Political Decision Making (Revised Edition). New York: Norton.

Wagner, G. (2011). But Will the Planet Notice? How Smart Economics Can Save the World. New York: Hill and Wang.

Wilson, J.Q. (1980). &ldquoThe Politics of Regulation.&rdquo In The Politics of Regulation. New York: Basic Books.

1.) --. (2011). &ldquoAmericans increasingly prioritize economy over environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/poll/146681/Americans-Increasingly-Prioritize-Economy-Environment.aspx

2.) --. (2011). &ldquoThree key findings on American&rsquos views of the environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/video/146717/Three-Key-Findings-Americans-Views-Environment.aspx

3.) Rosenthal, E. (2011). &ldquoWhatever happened to global warming.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2011/10/16/sunday-review/whatever-happened-to-global-warming.html?_r=1&ref=capandtrade

4.) Broder, J.M. (2009). &ldquoFrom a theory to a consensus on emissions.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2009/05/17/us/politics/17cap.html

5.) --. (2009). &ldquoFY2010 Presidential Budget.&rdquo United States Office of Management and Budget. Retrieved from: http://www.gpoaccess.gov/usbudget/fy10/browse.html

6.) --. (2011). &ldquoThree key findings on American&rsquos views of the environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/video/146717/Three-Key-Findings-Americans-Views-Environment.aspx

7.) --. (2011). &ldquoAmericans increasingly prioritize economy over environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/poll/146681/Americans-Increasingly-Prioritize-Economy-Environment.aspx

9.) --. (2011). &ldquoWorldwide, blame for climate change falls on humans.&rdquo Gallup. Retrieved from:

10.) --. (2011). &ldquoThree key findings on American&rsquos views of the environment.&rdquo Gallup. Retrieved from: http://www.gallup.com/video/146717/Three-Key-Findings-Americans-Views-Environment.aspx

11.) Broder, J.M. (2009). &ldquoFrom a theory to a consensus on emissions.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2009/05/17/us/politics/17cap.html

14.) Tutwiler, P. (2010). &ldquoClimate change legislation: where does it stand?&rdquo GovTrack. Retrieved from: http://www.govtrackinsider.com/articles/2010-04-27/climate-change

15.) --. (2009). &ldquoH.R.2454: American Clean Energy and Security Act of 2009 &ndash Congressional Research Service Summary.&rdquo GovTrack. Retreived from: http://www.govtrack.us/congress/bill.xpd?bill=h111-2454&tab=summary

16.) Lizza, R. (2010). &ldquoAs the world burns: how the Senate and the White House missed their best chance to deal with climate change.&rdquo The New Yorker. Retrieved from: http://www.newyorker.com/reporting/2010/10/11/101011fa_fact_lizza?printable=true¤tPage=all

21.) &ldquoParty divisions of the House of Representatives (1789 &ndash Present).&rdquo U.S. House of Representatives. Retrieved from: http://artandhistory.house.gov/house_history/partydiv.aspx &ldquoParty divisions in the Senate (1789 &ndash Present).&rdquo U.S. Senate. Retrieved from: http://www.senate.gov/pagelayout/history/one_item_and_teasers/partydiv.htm

22.) Schroeder, R. (2009). &ldquoObama&rsquos ambitious agenda faces test on day one.&rdquo MarketWatch. Retrieved from: http://www.marketwatch.com/story/obamas-ambitious-agenda-faces-test-on-day-one

23.) Obama, B. (2009). Address by the President to the Joint Session of Congress. Retrieved from: http://www.eenews.net/public/25/9849/features/documents/2009/02/25/document_daily_02.pdf

26.) Wald, L.W. (2010). &ldquoObama acts to easy way to construct new reactors.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://query.nytimes.com/gst/fullpage.html?res=9F01E4DB1230F933A05752C0A9669D8B63&scp=2&sq=obama+nuclear+power&st=nyt

27.) Broder, J.M. (2010). &ldquoObama to open offshore areas to oil drilling for first time.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2010/03/31/science/earth/31energy.html?scp=1&sq=obama+offshore+drilling&st=nyt

28.) Bravender, R. (2010). &ldquoTwo key house Dems move to block EPA regulatory authority.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/gwire/2010/02/26/26greenwire-two-key-house-dems-move-to-block-epa-regulator-62739.html

29.) --. (2010). &ldquoNew revelations on climate-gate&rdquo [Transcript from Hannity]. Fox News. Retrieved from: http://www.foxnews.com/story/0,2933,591415,00.html

30.) Broder, J.M. (2010). &ldquoGraham pulls support for major senate climate bill.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2010/04/25/us/politics/25graham.html

32.) -- . (2011). &ldquoHealth Care Reform.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://topics.nytimes.com/top/news/health/diseasesconditionsandhealthtopics/health_insurance_and_managed_care/health_care_reform/index.html

33.) Obama, B. (2011). 2011 State of the Union Address. Retrieved from: http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2011/01/25/remarks-president-state-union-address Obama, B. (2010). 2010 State of the Union Address. Retrieved from: http://www.whitehouse.gov/the-press-office/remarks-president-state-union-address

34.) Hulse, C. & Herszenhorn, D.M. (2010). &ldquoDemocrats call off climate bill effort.&rdquo The New York Times. Retrieved from: http://www.nytimes.com/2010/07/23/us/politics/23cong.html

35.) &ldquoParty divisions of the House of Representatives (1789 &ndash Present).&rdquo U.S. House of Representatives. Retrieved from: http://artandhistory.house.gov/house_history/partydiv.aspx &ldquoParty divisions in the Senate (1789 &ndash Present).&rdquo U.S. Senate. Retrieved from: http://www.senate.gov/pagelayout/history/one_item_and_teasers/partydiv.htm

Save Citation » (Works with EndNote, ProCite, & Reference Manager)


Year Two Day 184 Obama Administration July 23, 2010 - History

The Left lost, but in praise of them they are smart enough to not split their parties time and time again into smaller and smaller parties.

The Right won a big victory, but too many votes were wasted - the Right could have had an even stronger bloc, an even stronger coalition. Yet time and time again the Right splits itself with smaller and smaller parties that think what they have to offer is so unique that they cannot do it within another party but must do it alone.

Every single election season, and we have way too many of them, the politicians on the Right do the same stupid thing. I don't know why, but each time someone thinks he can ignore the lessons of the past and he will succeed where everyone else failed. I would have liked to see Yachad get in, even if just to ensure those votes not be wasted, but I think they were foolish for running separately, I think the people behind them were foolish for supporting them.

The Left is smart enough, but doesn't have enough support (thankfully). The Right isn't all that smart, in this regard, but wins despite that. We already know that Moshe Feiglin is preparing to do the same exact thing next time that Eli Yishai just did yesterday.

Please, next time, make a deal with a stable party, and don't waste all that money, energy, and votes.

and I think, I hope, that is it for my election thoughts. It is time to move on.

14 comments:

I think you are joining the crowd-bashing mob, unless this is just some idea for discussion.

The 'right' does not waste votes, but rather the religious/Haredi 'right-wing' parties assume that they have a monopoly on who the right is. Come on. The secular-left is equally fractured - where did Lapid and Cahlon come from?

the majority of Yachad voters did not have anyone else to vote for - not Deri,Bennet, Liberman, Likud, or Gimel and would have stayed home.

Of course Yachad's voters had whom to vote for. Yishai's voters should be with Shas - split was totally personal, not ideological. And right-wing should have voted for Bayit.

People think they need to agree with ALL of a party's positions. They have to realize that the perfect is the enemy of the good.

Same applies in shiduchim. :-)

Yishai's voters were mostly not shas voters. I think most of his voters were former Bayit Yehudi voters, and Otzma voters with some shas and some UTJ

I don't think that too many people voted for BY last time and Yishai this time. It just doesn't look at it if you look at the breakdown by city. Most of the otzma voters voted for him but I doubt those people have ever or will ever vote for Bayit Yehudi. I think that in general the right wing gets much higher turnout so many of them vote for small parties that don't get in but if those parties didn't exist then I think many would have stayed home . just like what happens on the left.

you dont think some, many, tekuma voters who voted BY last time voted Yachad this time because of Chetbooun ala Rav Lior and Rav Aviner?

No, probably not. Yachad plus Shas still doesn't equal what Shas had last time.

Yishai clearly couldnt make a deal with Shas, but maybe he could have with Bennet or with Lieberman, and that they didnt is not just his fault but also Bennet's fault and Liebermans fault. They should have seen it as more important to avoid wasting votes, especially because all the polls were showing it was a very close race.Had it come out like the polls predicted, these wasted votes would have been disastrous.

Yesh Atid and Kahlon are in the same boat. Yesh Atid should have joined Hamachane Hatzioni (because he ran on the anything but Bibi ticket) (if Livni could make a deal with Labor despite her history, there is no reason Lapid couldn't have)and Kahlon should have joined Likud or Habayit Hayehudi. When you get 10 or 11 seats though, it is hard to say that is a small party wasting votes.

People don't see to give credit to Yishai for not being able to stand Deri any longer, even if it meant risking a promised ministerial seat for going it alone. Deri in the past two years has simple not 'launched' Shas anywhere. Still talks the same, did not make progress in taking the school system to a new level (so I guess the forced reforms under Yishai were okay?). His choice to put Rav Shalom as head of the moetza was disastrous for the Shas moderates. Rafi and DR - you really think all Shas voters could suck it in and vote Shas again?

I called from the beginning of the campaigns that these were the selfie elections with the leader out front and the party at the rear. Lapid's ego could not join Labour, and Cahlon would not beg back into Likud (he took a big risk and became the big winner of the day).

But Livni did admit defeat and merged into Labour and
Mofaz folded Kadima and left politics.

Instead of blaming others, the Bayit Yehudi should do its own soul-searching why it distanced many srugim. But they won't. Rav Rontzki stated (and most of the campaign confirmed) that the BY has more in common with seculars than Haredim. Bennet 'took a risk' and strived to attract more seculars at the expense of the 'settlers' (who the BY did not really openly defend the past two years).

DR, Yachad was also made up of Marzel supporters who the Bayit Hayehudi ridicules even more than Shas, so please don't think that Otzma could have found a home with the BY.

many couldnt suck it up and vote Shas. They mostly switched to Bayit Yehudi and Likud, with a small amount going to Yachad. Yachad, Bayit Yehudi, Beyteynu should have all found a way to merge with each other and/or Likud, in various combinations, and Shas and UTJ should merge with each other. Look how well the arab party did because of it. find a way and make it work. so they wont agree on everything. big deal

Okay, I'll roll with you on this. The Arab parties really had a gun to their heads and clearly would not, even in hindsight, have passed the threshold on their own. They are three quite different parties with one common denominator only - Arab or joint Arab-Jewish and that is it. That denominator was enough to unite.

Frankly, if Deri had integrity he would take Galon's lead and resign for the major loss.

Though not sure if anything in common, in the next elections Meretz and Lapid will be at disadvantage.

On the other hand, I understand your desire, but there is no loaded gun pointed at the right wing parties (except between Yishai and Marzel who did in fact unite) As you probably know first hand, Shas and UTJ cannot possibly unite. Too much ego, pride, and auto-racism exists today. The only reason they would unite is possible in the next elections if they one more time stay out of the government, they do join the government, but with crappy positions, or sometime before the next elections they do leave or are forced out of the government and then unite to be against the world.

Yachad got a boost from the tzaddik - Rav Yoram Abergel. I do not know his reason for leaving Shas.

The core bleeding heart BY supporters cannot stand Kahane supporters who make the dati-leumi sector 'look bad'. They felt they already had to take the pill and accept Tekuma.

Another thing about unity, it failed with Likud-Yisrael Beitenu in 2013 and that is something to think about as well.

In my city, it seems like Otzma was stagnant while votes bailed from Shas and Bayit Yehudi to Likud.


The Year in Toadspotting

Several years ago, my older daughter and I were playing in a creek behind a park near where we live. There’s a path into the woods beyond the creek, and we’d gone down the path a few times before, but it was almost inevitably too buggy to be enjoyable, and we’d always turned back. This time, we started down the path and almost immediately, dozens of tiny toads began hopping across the path, each one complete in its metamorphosis but smaller than a fingernail. You’d see one here, one there, and then they’d be gone, lost in the grass and brush on either side of the path, and then another appears further on down the path.

You could say that that’s what this year in blogging has been about for me, pointing out some things that occur to me, at random or unexpectedly, with little in the way of plan or grand design, and hoping to share them with someone else before they before they are gone. (I for one have not worked out a new ideology in my garage, or found an old one intact when digging up the rosebushes.)

I’d like to say that that’s the true meaning of the blog’s title, though, alas, I came up with the user-id Spotted Toad years before that Spring day with all the toads, when I noticed two disconcerting spots on my arm that soon disappeared. But who is to say that the arrow of causality goes always from past to future, and that the true reasons for what we do are not in the still-to-come, rather than in the already-been? Time is a toad-spotted traitor, who often tricks us with which way it goes.


Cuprins

Obama, născut pe 4 august 1961 [18] în Honolulu, Hawaii, este fiul lui Barack Hussein Obama, Sr. (născut în provincia kenyană Nyanza, de etnie luo ⁠( en ) ) și al lui Ann Dunham (născută în Wichita, Kansas). [19] În copilărie, la școală și acasă i se spunea „Barry”. [20] Părinții, care se cunoscuseră la Universitatea Hawaii din Manoa, unde tatăl său era înscris ca student străin, [21] s-au despărțit când Obama avea doi ani, divorțând ulterior. [22] După un doctorat obținut la Harvard, Barack Obama senior s-a întors în Kenia, unde a murit în 1982, într-un accident de mașină. [23] Ann Dunham s-a căsătorit cu un alt student străin, Lolo Soetoro, în 1967 familia mutându-se în Indonezia, țara natală a lui Soetoro. [24] De la șase până la zece ani Obama a frecventat o școală din Jakarta cu predare în limba indoneziană. [25] [26] Din clasa a cincea până în 1979 a locuit cu bunicii materni în Honolulu, unde a urmat cursurile școlii private Punahou, descrisă în Dreams from My Father ca o „prestigioasă școală pregătitoare”. [27] Mai târziu va scrie despre anii petrecuți în Hawaii: „Ocazia care mi-a fost oferită acolo – experiența unei societăți în care o multitudine de culturi conviețuiesc în respect reciproc – a devenit parte integrantă a concepției mele despre lume și fundamentul sistemului meu de valori”. [28] În 1995, mama sa a murit de cancer ovarian. [29]

În Dreams from My Father, Obama descrie experiențele sale și educația primită într-o familie aparținând clasei mijlocii americane.Pe tatăl său, care a făcut o scurtă vizită în America în 1971, l-a cunoscut mai ales din povestirile familiei și din fotografii. [23] Referindu-se la primii ani ai copilăriei, scrie: „Eram doar vag conștient de faptul că tatăl meu era complet diferit de cei din jurul meu - că era negru ca smoala, în timp ce mama mea era albă ca laptele.” [30] Cartea descrie dificultatea tânărului Obama de a reconcilia percepțiile sociale în legătură cu moștenirea sa multirasială, [31] și faptul că în timpul adolescenței a consumat alcool, marijuana și cocaină, „pentru a evita să mă întreb cine eram”. [32]

După absolvirea liceului a frecventat timp de doi ani Occidental College din Los Angeles, [33] după care s-a mutat la New York, unde a studiat științe politice la Universitatea Columbia, specializându-se în relații internaționale. [34] Licențiat în 1983, a lucrat la Business International Corporation și la New York Public Interest Research Group, transferându-se apoi la Chicago pentru a se dedica activității de mobilizator comunitar. [35] În calitate de director al proiectului Developing Communities, s-a ocupat de locuitorii cu venituri modeste dintr-o zonă a orașului numită Roseland și din complexul de locuințe sociale Altgeld Gardens. [36] În 1988 a fost admis la Harvard Law School, școală de înalte studii în drept. [37] În 1990, The New York Times semnala alegerea lui ca președinte al revistei Harvard Law Review, Obama fiind prima persoană de culoare care a ocupat această funcție în cei 104 ani de existență a acesteia. [38] În 1991 a obținut titlul de Juris Doctor magna cum laude. [39] Întorcându-se la Chicago, a condus o mișcare ce avea scopul de a convinge cât mai multe persoane să se înregistreze pentru a vota (în engleză voter registration drive ). [39] Între 1993 și 1996, ca avocat asociat al biroului Miner, Barnhill & Galland, s-a ocupat de cazuri de discriminare și de încălcare a dreptului de vot precum și de reprezentarea legală a mobilizatorilor comunitari. [40] Din 1993 până în 2004, când a devenit senator al S.U.A., a predat drept constituțional la Facultatea de Drept din Chicago. [41]

Obama a fost ales ca membru al Senatului statului Illinois în 1996, succedându-i în funcție lui Alice Palmer ca senator din partea colegiului 13 din Illinois, care la acea vreme era compus din cartierele de sud din Chicago de la Hyde Park-Kenwood înspre sud până la South Shore și înspre vest până la Chicago Lawn. [42] După ce a fost ales, Obama a obținut suportul ambelor partide importante pentru legi care reformau codurile de etică și legislația sistemului sanitar. [43] A susținut o lege care mărea deducerile pentru angajații cu salarii mici, a negociat reforma protecției sociale, și a promovat creșterea subvențiilor pentru creșterea copiilor. [44] În 2001, din funcția de copreședinte al Joint Committee on Administrative Rules, Obama a susținut propunerile guvernatorului republican Ryan pentru reglementarea plăților împrumuturilor cu scopul de a evita scoaterea la vânzare a proprietăților ipotecate. [45]

Obama a fost reales în senatul statului Illinois în 1998 și în 2002. [46] În 2000, a pierdut alegerile primare din cadrul Partidului Democrat pentru Camera Reprezentanților în fața lui Bobby Rush, care era atunci la al patrulea mandat. [47] [48]

În ianuarie 2003, Obama a devenit președinte al Comisiei pentru Sănătate și Servicii Umane a Senatului statului Illinois, după ce democrații au devenit majoritari pentru prima oară după 10 ani. [49] A susținut adoptarea în unanimitate a legilor de monitorizare a discriminărilor rasiale, cerând poliției să înregistreze rasa șoferilor pe care îi aresta, și a legilor care au făcut din Illinois primul stat în care a devenit obligatorie înregistrarea video a interogatoriilor în cazurile de omucidere. [44] [50] În timpul campaniei pentru alegerile generale din 2004 pentru Senatul Statelor Unite, reprezentanții poliției l-au lăudat pe Obama pentru implicarea activă în organizațiile poliției prin reformele adoptate în domeniul aplicării pedepsei capitale. [51] Obama a demisionat din Senatul Illinois în noiembrie 2004 în urma alegerii sale în Senatul Statelor Unite. [52]

La jumătatea lui 2002, Obama a început să se gândească la o candidatură pentru Senatul federal și-a asigurat sfatul consultantului politic David Axelrod în acea toamnă și și-a anunțat candidatura în ianuarie 2003. [53] Deciziile senatorului republican Peter Fitzgerald și ale predecesorului său democrat Carol Moseley Braun de a nu mai candida au deschis alegeri primare în cadrul celor două partide, la care au participat cincisprezece candidați. [54] Candidatura lui Obama a fost susținută de campania publicitară a lui Axelrod cu imagini ale răposatului primar al orașului Chicago, Harold Washington, și de susținerea fiicei lui Paul Simon, fostul senator de Illinois. [55] A primit peste 52% din voturi în alegerile primare din martie 2004, cu 29 de procente peste cel mai apropiat contracandidat democrat. [56]

Adversarul așteptat al lui Obama la alegerile generale, câștigătorul alegerilor primare din tabăra republicană, Jack Ryan, s-a retras din cursă în iunie 2004. [57]

În iulie 2004, Obama a ținut discursul principal la Convenția Națională Democrată din 2004 de la Boston, Massachusetts. [58] După ce a descris experiențele bunicului său dinspre mamă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a felului cum a beneficiat el de programele FHA și G.I. Bill din cadrul politicii New Deal, Obama a vorbit despre schimbarea priorităților sociale și economice ale guvernului federal. El a pus sub semnul întrebării gestiunea războiului din Irak de către administrația Bush și a accentuat obligațiile statului american față de soldații săi. Bazându-se pe exemple din istoria SUA, el a criticat punctele de vedere partizane ale electoratului și a cerut americanilor să găsească unitate în diversitate, spunând, „Nu există o Americă liberală și una conservatoare există doar Statele Unite ale Americii.” [59] Difuzarea discursului de către marile organizații media l-au lansat pe Obama ca figură politică de anvergură națională și i-au întărit poziția în campania pentru Senatul SUA. [60]

În august 2004, la două luni după retragerea lui Ryan și la mai puțin de trei luni înainte de alegeri, Alan Keyes a acceptat nominalizarea Partidului Republican din statul Illinois la candidatură în locul lui Ryan. [61] Rezident al statului Maryland, Keyes și-a stabilit legal reședința în Illinois odată cu nominalizarea. [62] În alegerile generale din noiembrie 2004, Obama a primit 70% din voturi, față de doar 27% obținute de Keyes, obținând astfel cea mai detașată victorie în alegerile senatoriale din istoria statului Illinois. [63]

Obama a depus jurământul ca senator la 4 ianuarie 2005. [64] Obama a fost al cincilea senator de origine afro-americană din istoria SUA, și al treilea ales prin vot popular. [65] Este singurul senator membru al organizației Congressional Black Caucus. [66] CQ Weekly, o publicație neutră, l-a caracterizat ca un „democrat loial” pe baza analizei voturilor din senat în perioada 2005–2007, iar National Journal l-a denumit „cel mai liberal” senator pe baza unei evaluări a voturilor selecționate în timpul anului 2007. În 2005 a fost al șaisprezecelea în acest clasament, iar în 2006 a fost al zecelea. [67] [68] În 2008, în clasamentul Congress.org al celor mai puternici senatori, s-a clasat al unsprezecelea. [69] La 13 noiembrie 2008, Obama și-a anunțat demisia din Senat începând cu data de 16 noiembrie 2008, pentru a se concentra pe perioada de tranziție prezidențială. [70] [71] Aceasta i-a permis să evite conflictul între rolurile de președinte ales și senator în cadrul sesiunii de tranziție a Senatului, conflict care nu a afectat niciun membru al Congresului de după Warren Harding. [72]

Legi Modificare

Obama a votat pentru Legea Politicii Energetice din 2005 și a fost coinițiator al Legii pentru o Americă Sigură și pentru Imigrație Ordonată. [74] În septembrie 2006, Obama a susținut o lege pe același subiect, denumită „Legea Gardului de Siguranță” (în engleză „The Secure Fence Act” ). [75] Obama a introdus două inițiative legislative care au ajuns să-i poarte numele: Lugar–Obama, o extindere a conceptului „Reducerea Cooperativă a Pericolului Nunn–Lugar” în domeniul armamentului convențional, [76] și Legea Transparenței Contabile a Finanțelor Federale Coburn–Obama, care a autorizat înființarea motorului de căutare USAspending.gov, pentru accesul ușor la informațiile referitoare la modul cum sunt cheltuite fondurile federale. [77] La 3 iunie 2008, senatorul Obama, împreună cu senatorii Thomas R. Carper, Tom Coburn, și John McCain, a introdus un proiect de lege pentru completarea acesteia: Legea de Întărire a Transparenței Contabile în Finanțele Federale din 2008. [78]

Obama a inițiat un proiect de lege care ar fi obligat proprietarii de centrale nucleare să anunțe autoritățile locale și statale în caz de scurgeri radioactive, dar proiectul a fost respins în plenul Senatului după ce fusese anterior modificat mult în comisii. [79] În decembrie 2006, președintele Bush a promulgat Legea pentru Promovarea Democrației, Securității și Păcii în Republica Democrată Congo, prima lege federală inițiată de Obama care a intrat în vigoare. [80] În ianuarie 2007, Obama și senatorul Feingold au introdus o completare a Legii pentru Conducerea Cinstită și Guvernarea Deschisă, completare ce viza transportul cu avioanele corporațiilor, completare promulgată în septembrie 2007. [81] Obama a depus proiectele legislative ale Legii pentru Prevenirea Practicilor Confuziei și Intimidării Alegătorilor (în engleză Deceptive Practices and Voter Intimidation Prevention Act ), o propunere legislativă ce incrimina practicile de derutare a alegătorilor la alegerile federale [82] și a Legii pentru Dezescaladarea Războiului din Irak (în engleză Iraq War De-Escalation Act ) din 2007, [83] , niciuna dintre cele două nefiind promulgată.

În 2007, Obama a susținut și un amendament al Legii pentru Autorizarea Apărării prin care se adăugau mecanisme de siguranță în cazul concedierilor personalului militar pe motiv de probleme de personalitate. [85] Acest amendament a fost adoptat de plenul Senatului în primăvara lui 2008. [86] A inițiat proiectul Legii pentru Activarea Sancțiunilor împotriva Iranului, susținând retragerea investițiilor bazate pe fondurile de pensii de stat în industria iraniană de extracție a petrolului și gazelor, proiect care nu a trecut de comisii, și a coinițiat propuneri de reducere a riscurilor de terorism nuclear. [87] [88] Obama a inițiat și un amendament al Senatului la Programul de Stat pentru Asigurări de Sănătate pentru Copii, permițând un an de protecție a locului de muncă pentru membrii familiilor care îngrijesc soldați cu răni din război. [89]

Comisii Modificare

Obama a făcut parte din comisiile Senatoriale pentru politică externă, mediu și lucrări publice, și problemele veteranilor de război până în decembrie 2006. [90] În ianuarie 2007, a ieșit din comisia pentru mediu și lucrări publice, primind funcții suplimentare în comisia pentru sănătate, educație, muncă și pensii și în comisia pentru securitatea statului și afaceri guvernamentale. [91] A devenit, de asemenea, președinte al subcomisiei senatoriale pentru afaceri europene. [92] Ca membru al comisiei de politică externă, Obama a efectuat vizite oficiale în Europa de Est, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Africa. S-a întâlnit cu Mahmoud Abbas înainte ca acesta să devină președinte al Autorității Palestiniene, și a ținut un discurs la Universitatea din Nairobi în care a condamnat corupția din cadrul guvernului kenyan. [93] [94] [95] [96]

Campania prezidențială din 2008 Modificare

La 10 februarie 2007, Obama și-a anunțat candidatura la funcția de Președinte al Statelor Unite în fața clădirii capitoliului din Springfield, Illinois. [97] [98] Alegerea locului a fost simbolică, deoarece acolo și-a ținut Abraham Lincoln celebrul discurs „House Divided” în 1858. [99] De-a lungul campaniei, Obama a pus accent pe problema războiului din Irak, pe creșterea independenței energetice, și pe furnizarea de servicii medicale pentru toți, la un moment dat identificând acestea ca fiind principalele sale priorități. [100]

Campania lui Obama a strâns 58 de milioane de dolari în prima jumătate a lui 2007, din care micile donații de mai puțin de 200 de dolari au reprezentat 16,4 milioane. Cu suma de 58 de milioane de dolari, a stabilit recordul de fonduri strânse pentru o campanie prezidențială în primele șase luni ale anului calendaristic dinainte de alegeri. [101] Volumul porțiunii provenite din mici donații a fost uriașă atât în termeni relativi cât și absoluți. [102] În ianuarie 2008, campania sa a stabilit un alt record de finanțare, cu 36,8 milioane de dolari, suma cea mai mare strânsă de un candidat la președinție într-o singură lună în alegerile primare democrate. [103]

Printre candidații aprobați de Convenția Națională Democrată din ianuarie 2008, Obama a fost la egalitate cu Hillary Clinton la alegerile primare din New Hampshire și a câștigat mai mulți delegați decât Clinton în Iowa, Nevada și Carolina de Sud. În ziua denumită Super Tuesday, a câștigat cu 20 mai mulți delegați decât Clinton. [104] A depășit din nou recordurile de fonduri pe primele două luni ale lui 2008, adunând peste 90 de milioane de dolari pentru alegerile primare, față de doar 45 de milioane cât a strâns Clinton. [105] După Super Tuesday, Obama a câștigat restul de alegeri primare din februarie. [106] Obama și Clinton și-au împărțit delegații și statele aproximativ egal în alegerile din 4 martie din Vermont, Texas, Ohio, și Rhode Island Obama a încheiat luna câștigând în Wyoming și Mississippi. [107]

În martie 2008, a pornit o controversă legată de Jeremiah Wright, pastorul din ultimii 20 de ani al lui Obama, [108] după ce ABC News a difuzat imagini de la predicile acestuia, cu o puternică încărcătură rasială și politică. [108] [109] Inițial, Obama a răspuns apărând rolul lui Wright în cadrul comunității afro-americane din Chicago, [110] dar i-a condamnat remarcile și a încheiat relațiile cu Wright din cadrul campaniei. [111] În timpul controversei, Obama a ținut un discurs intitulat „O uniune mai perfectă” (în engleză „A More Perfect Union” ), [112] în care a tratat probleme rasiale. Obama a părăsit ulterior Trinity United Church of Christ „pentru a evita impresia că susține întreaga gamă de opinii exprimate în cadrul acelei biserici.” [113] [114] [115]

În aprilie, mai și iunie, Obama a câștigat alegerile primare din Carolina de Nord, Oregon și Montana și a rămas în frunte la numărul de delegați, în timp ce Clinton a câștigat în Pennsylvania, Indiana, Virginia de Vest, Kentucky, Puerto Rico, și Dakota de Sud. În această perioadă, Obama a primit suportul mai multor superdelegați decât Clinton. [116] La 31 mai, Comisia Națională Democrată a aprobat participarea tuturor delegaților din Michigan și Florida la convenția națională, fiecare cu o jumătate de vot, reducându-i avansul lui Obama și crescând numărul de delegați necesar pentru victorie. [117] La 3 iunie, după numărarea tuturor statelor, Obama a trecut pragul necesar pentru a deveni candidat prezumtiv. [118] [119] În acea zi, a ținut un discurs de victorie la St. Paul, Minnesota. Clinton și-a suspendat campania și i-a acordat susținerea la 7 iunie. [120] De atunci, Obama și-a dus lupta electorală împotriva senatorului John McCain, candidatul republican.

La 19 iunie, Obama a devenit primul candidat la președinție care a refuzat finanțarea publică în alegerile generale de la crearea sistemului în 1976, răzgândindu-se după ce inițial ar fi vrut să accepte. [121]

La 23 august 2008, Obama l-a ales pe senatorul de Delaware Joe Biden drept candidat la funcția de vicepreședinte. [122] La Convenția Națională Democrată din in Denver, Colorado, fosta rivală a lui Obama, Hillary Clinton, a ținut un discurs prin care a susținut candidatura lui Obama și a cerut apoi nominalizarea lui Obama la candidatură prin aclamații. [123] [124] Apoi, la 28 august, Obama a ținut un discurs în fața a 84.000 de susținători în Denver. În timpul discursului, vizionat de peste 38 de milioane de telespectatori din toată lumea, a acceptat nominalizarea partidului său și și-a prezentat programul politic. [125] [126]

La 2 noiembrie 2008, bunica lui Obama, Madelyn Dunham, a murit de cancer la vârsta de 86 de ani. Obama a aflat vestea la 3 noiembrie, cu o zi înainte de a fi ales în funcția de Președinte al SUA. [127]

Victoria în alegeri Modificare

La 4 noiembrie 2008, Barack Obama l-a învins pe John McCain în alegerile generale, cu 365 electori față de 173 cât a obținut McCain [128] și a devenit primul afro-american ales președinte al Statelor Unite. [129] [130] [131] [132] În discursul de după anunțarea rezultatelor, discurs ținut în fața a sute de mii de susținători adunați la Chicago, Obama a afirmat că „schimbarea a sosit în America”. [133] Evocând discursul lui Martin Luther King „I've Been to the Mountaintop”, el a spus: „Drumul înainte va fi lung. Urcușul va fi greu. S-ar putea să nu ajungem la capăt într-un an, nici măcar într-un singur mandat. Dar, America, niciodată nu am fost mai plin de speranță că vom ajunge acolo.” [134]

Campania prezidențială din 2012 Modificare

La 4 aprilie 2011, Obama a anunțat campania sa pentru realegerea ca președinte în 2012 într-un videoclip cu denumirea „It Begins with Us” (în ro. Se începe cu noi) pe care l-a postat pe situl său și și-a depus actele electorale la Comisia Electorală Federală. [136] [137] [138] Ca președinte în exercițiu a candidat practic fără opoziție în alegerile prezidențiale din Partidul Democrat, [139] și pe 3 aprilie 2012, Obama a asigurat cei 2778 de delegați de la convenție necesari pentru a câștiga nominalizarea din cadrul partidului Democrat. [140]

La Convenția Națională Democratică din Charlotte, North Carolina, fostul Președinte Bill Clinton i-a nominalizat oficial pe Obama și Joe Biden ca candidați ai Partidului Democrat pentru postul de președinte și vice-președinte la alegerile generale, în care adversarii lor principale au fost Republicanii Mitt Romney, fostul guvernator al statului Massachusetts, și Reprezentativul Paul Ryan din Wisconsin. [141]

Pe 6 noiembrie 2012, Obama a câștigat 332 [142] de delegați la colegiul electoral, depășind cele 270 de delegați necesare pentru a fi ales pentru un al doilea mandat ca președinte. [143] [144] Obama a devenit primul președinte Democrat după Franklin D. Roosevelt care a câștigat de două ori majoritatea votului popular. [145] Președintele Obama s-a adresat susținătorilor și voluntarilor de la Chicago's McCormick Place după realegerea sa și a zis: „Astă seară ați votat pentru acțiune, nu pentru politica obișnuită. Ne-ați ales să ne concentrăm pe locurile voastre de muncă, nu pe ale noastre. Și în următoarele săptămâni și luni, voi întinde mâna pentru a colabora cu liderii ambelor partide.” [146]

Primele zile Modificare

La 8 ianuarie 2009, camerele Congresului SUA, reunite în ședință comună, au certificat voturile colegiului electoral din urma alegerilor din anul precedent. Pe baza rezultatelor votului electoral, Barack Obama a fost declarat Președinte ales al Statelor Unite, iar Joseph Biden a fost declarat vicepreședinte ales. [147] Obama a depus jurământul ca al 44-lea Președinte al Statelor Unite la ora prânzului după ora coastei estice a SUA (17:00 UTC) la 20 ianuarie 2009 într-o ceremonie inaugurală la Capitoliu. [148] Tema ceremoniei de inaugurare a fost „O nouă naștere a libertății” și a comemorat 200 de ani de la nașterea lui Abraham Lincoln. [149]

Politica internă Modificare

Prima lege promulgată de Obama a fost Legea Salarizării Corecte Lilly Ledbetter din 2009 ⁠( en ) , prin care se relaxa termenul de prescripție al proceselor pe tema salarizării egale. [150] Cinci zile mai târziu, el a promulgat și legea de reautorizare a Programului de Stat pentru Asigurarea Sanitară a Copiilor (SCHIP) ce permitea asigurarea sanitară a 4 milioane de copii neasigurați. [151] În martie 2009, Obama a anulat o politică a administrației Bush care limita finanțarea programelor de cercetări cu celule stem embrionice ⁠( en ) și s-a angajat să dezvolte „îndrumări stricte” în domeniu. [152]

Obama a numit două femei ca judecători la Curtea Supremă în primii doi ani de președinție. Sonia Sotomayor, nominalizată de Obama la 26 mai 2009, în locul judecătorului David Souter, care s-a pensionat, a fost confirmată la 6 august 2009, [153] și a devenit prima judecătoare de origine hispanică la Curtea Supremă. [154] Elena Kagan, nominalizată de Obama la 10 mai 2010, în locul lui John Paul Stevens, a fost confirmată la 5 august 2010, ceea ce a adus numărul de femei din Curtea Supremă la trei, pentru prima oară în istoria Statelor Unite. [155]

La 30 septembrie 2009, administrația Obama a propus noi reglementări în domeniul centralelor electrice, fabricilor și rafinăriilor de petrol, cu scopul de a limita emisiile de gaze de seră și de a combate încălzirea globală. [156] [157]

La 8 octombrie 2009, Obama a promulgat Legea pentru Prevenirea Infracțiunilor Motivate de Ură Matthew Shepard și James Byrd, Jr., o măsură ce extindea o lege existentă din 1969 pentru a include și infracțiuni motivate de sexul, orientarea sexuală, identitatea sexuală sau dizabilitatea reale sau percepute ale victimei. [158] [159]

La 30 martie 2010, Obama a promulgat Legea de Reconciliere a Sănătății și Educației ⁠( en ) , o lege de reconciliere ⁠( en ) care a pus capăt procesului prin care guvernul federal acorda subvenții unor bănci private pentru a acorda credite garantate de stat, creștea bursele de tip Pell Grant ⁠( en ) , și efectua modificări în Legea pentru Protecția Pacientului și pentru Îngrijire Medicală Ieftină. [160] [161]

Într-un important discurs pe tema politicii spațiale ținut în aprilie 2010, Obama a anunțat o modificare a direcției de urmat de către NASA, agenția spațială americană. El a pus capăt planurilor de a reveni cu zboruri umane pe Lună și de a dezvolta racheta Ares V și Programul Constellation ⁠( en ) , în favoarea finanțării proiectelor de știința Pământului, un nou tip de rachetă și cercetare și dezvoltare pentru o eventuală misiune umană pe Marte, precum și pe continuarea misiunilor de pe Stația Spațială Internațională. [162]

La 22 decembrie 2010, Obama a promulgat actul de abrogare a Legii Don't Ask, Don't Tell, îndeplinind o promisiune importantă din campania prezidențială din 2008 [163] [164] de a pune capăt politicii Don't ask, don't tell ⁠( en ) din 1993 care împiedica pe homosexuali și pe lesbiene să servească în Forțele Armate. [165]

Discursul privind starea uniunii al președintelui Obama din 2011 s-a concentrat pe teme de educație și inovație, punând accent pe importanța economiei inovative pentru creșterea competitivității Statelor Unite în lume. El a vorbit despre o înghețare pe cinci ani a cheltuielilor interne, despre eliminarea scutirilor de taxe pentru companiile petroliere și despre eliminarea reducerilor de taxe pentru cei mai înstăriți americani, despre interzicerea la nivel de Congres a earmarkurilor și despre reducerea costurilor cu asigurarea sanitară. El a promis că Statele Unite vor avea un milion de vehicule electrice pe șosele până în 2015 și că se vor baza în proporție de 80% pe electricitatea „curată”. [166] [167]

În calitate de candidat pentru senatul statului Illinois, Obama afirmase în 1996 că susține legalizarea căsătoria între persoane de același sex ⁠( en ) [168] dar când a candidat pentru senatul federal în 2004, el a afirmat că, deși susține parteneriatele civile și domestice pentru persoane de același sex, din motive strategice se opune căsătoriilor între persoane de același sex. [169] La 9 mai 2012, la scurt timp după lansarea oficială a campaniei sale pentru realegerea în funcția de președinte, Obama a afirmat că ideile lui evoluaseră, și a afirmat în public susținerea personală pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, devenind primul președinte american care face o astfel de afirmație. [170] [171]

În timpul celui de al doilea discurs inaugural, ținut la 21 ianuarie 2013, [172] Obama a cerut deplină egalitate în drepturi pentru americanii homosexuali: „călătoria noastră nu se va fi terminat până când frații și surorile noastre homosexuale nu vor fi tratate în fața legii la fel ca orice altă persoană — căci dacă suntem cu adevărat făcuți egali, atunci sigur că dragostea pe care ne-o purtăm unul altuia trebuie să fie tot egală.” A fost un moment istoric, prima dată când un președinte a menționat drepturile homosexualilor sau măcar cuvântul „homosexual” într-un discurs inaugural. [173] [174] În 2013, administrația Obama a cerut prin acte oficiale Curții Supreme să decidă în favoarea cuplurilor de același sex în cazurile Hollingsworth v. Perry ⁠( en ) (pe tema căsătoriilor între persoane de același sex) [175] și Statele Unite v. Windsor ⁠( en ) (pe tema Legii Apărării Căsătoriei). [176]

Grupurile de consiliere și supervizare ale Casei Albe Modificare

La 11 martie 2009, Obama a înființat Consiliul Casei Albe pentru Femei și Fete ⁠( en ) , care formează parte din Oficiul pentru Afaceri Interguvernamentale, înființat prin Ordonanța Executivă nr. 13506 cu un larg mandat de a-l consilia pe teme legate de situația femeilor și fetelor în americane. [177] Consiliul este prezidat de consiliera Valerie Jarrett ⁠( en ) . [178] Obama a înființat și Grupul de Lucru pentru Protejarea Studenților de Agresiuni Sexuale ⁠( en ) printr-un memorandum oficial al guvernului Statelor Unite de la 22 ianuarie 2014 cu un mandat pentru a-l consilia pe teme legate de agresiuni sexuale ce au loc în campusurile colegiale și universitare din Statele Unite. [178] [179] [180] Copreședinții acestui grup de lucru sunt vicepreședintele Joe Biden și Jarrett. [179] Grupul de Lucru s-a dezvoltat din Consiliul Casei Albe pentru Femei și Fete și din instituția vicepreședintelui Statelor Unite, pe baza Legii pentru Combaterea Violenței împotriva Femeilor din 1994, al cărui proiect a fost inițial redactat de Biden. [181]

Politica economică Modificare

La 17 februarie 2009, Obama a promulgat Legea Revenirii și Reinvestițiilor Americane din 2009, un pachet de stimulare economică în valoare de 787 miliarde de dolari al cărui scop era să ajute economia să-și revină după profunda recesiune mondială. [182] Legea cuprinde creșterea cheltuielilor federale pentru asigurare sanitară, infrastructură, educație, diferite scutiri de taxe și stimulente fiscale, precum și asistență directă pentru indivizi, [183] distribuite de-a lungul mai multor ani.

În martie, secretarul pentru trezorerie al lui Obama, Timothy Geithner ⁠( en ) , a luat și alte măsuri pentru a gestiona criza financiară ⁠( en ) , inclusiv introducerea Programului Public-Privat de Investiții pentru activele toxice, ce implica achiziționarea de proprietăți imobiliare cu valoare depreciată în valoare totală de până la două mii de miliarde de dolari. [184] Obama a intervenit în industria automobilistică ⁠( en ) [185] în martie 2009, reînnoind creditele pentru General Motors și Chrysler în vederea continuării funcționării lor concomitent cu reorganizarea. În lunile următoare, Casa Albă a stabilit termeni pentru falimentul ambelor firme, între care vânzarea lui Chrysler către producătorul italian de automobile Fiat [186] și o reorganizare a GM prin care guvernul american prelua temporar un pachet de 60% din acțiunile companiei, iar cel canadian 12%. [187] În iunie 2009, nemulțumit de ritmul stimulentelor economice, Obama a cerut cabinetului să accelereze investiția. [188] El a promulgat Sistemul de Prime pentru Casarea Autovehiculelor (în engleză Car Allowance Rebate System ), denumit popular „Cash for Clunkers” („Bani pentru Rable”), care a accelerat temporar economia. [189] [190] [191]

Cheltuielile și garanțiile de stat pentru credite efectuate de Rezerva Federală și de Departamentul Trezoreriei autorizate de administrațiile Bush și Obama au totalizat circa 11 .500 miliarde de dolari, dar numai 3.000 miliarde fuseseră cheltuite la sfârșitul lui noiembrie 2009. [192] Obama și Oficiul pentru Buget al Congresului au prevăzut pentru 2010 un deficit bugetar de 1.500 mii de miliarde de dolari sau 10,6% din Produsul Intern Brut (PIB) față de deficitul pe 2009 de 1.400 mii de miliarde de dolari sau 9,9% din PIB. [193] [194] Pentru 2011, administrația a prevăzut o mică scădere a deficitului la 1.340 mii de miliarde de dolari, în timp ce deficitul pe 10 ani urma să crească la 8.530 mii de miliarde sau 90% din PIB. [195] Cea mai recentă creștere a plafonului de îndatorare federală a fost la 17,2 mii de miliarde și a avut loc în februarie 2014. [196] La 2 august 2011, după o îndelungată dezbatere în Congres pe tema creșterii limitei de îndatorare națională, Obama a promulgat Legea bipartizană din 2011 de Control asupra Bugetului. Legislația aplica limite pentru cheltuielile discreționare până în 2021, stabilea o procedură de creștere a limitei de îndatorare, înființa o Comisie a Camerelor Reunite ale Congresului pentru Reducerea Deficitului în vederea propunerii de idei de reducere a deficitului, cu scopul de a face economii de minim 1.500 mii de miliarde de dolari pe 10 ani, și stabilea o procedură automată de reducere a cheltuielilor cu până la 1.200 mii de miliarde de dolari dacă legile propuse de noua comisie nu reușesc să realizeze aceste economii. [197] Adoptând această lege, Congresul a reușit să prevină o încetare de plăți a guvernului. [198]

Ca și de-a lungul anului 2008, rata șomajului a crescut în 2009, ajungând în octombrie la un maxim de 10% și o medie de 10% în al patrulea trimestru. După o scădere la 9,7% în primul trimestru din 2010, rata șomajului a scăzut la 9,6% în al patrulea trimestru, unde a rămas tot restul anului. [201] Între februarie și decembrie 2010, șomajul a crescut cu 0,8%, mai puțin decât media de 1,9% din timpul perioadelor similare din perioadele anterioare de revenire a șomajului. [202] Până în noiembrie 2012, rata șomajului a scăzut la 7,7%, [203] scăzând apoi la 6,7% în decembrie 2013. [204] În 2014, rata șomajului a continuat să scadă, până la 6,3% în primul trimestru. [205] Creșterea PIB a revenit în al treilea trimestru din 2009, cu o rată de 1,6%, urmată de o creștere la 5% în al patrulea trimestru. [206] Creșterea a crescut și în 2010, cu 3,7% în primul trimestru, și cu creșteri mai mici în restul anului. [206] În iulie 2010, Rezerva Federală a consemnat continuarea creșterii activității economice, dar într-un ritm scăzut, iar președintele Ben Bernanke a afirmat că perspectivele economice sunt „neobișnuit de incerte”. [207] În ansamblul ei, economia a crescut într-un ritm de 2,9% în 2010. [208]

Oficiul pentru Buget al Congresului (CBO), ca și numeroși economiști, pun creșterea economică pe seama pachetului de stimulente al lui Obama. [209] [210] CBO a publicat un raport prin care afirma că legea stimulentelor a crescut numărul angajaților cu 1–2.1 milioane, [210] [211] [212] [213] recunoscând că „este imposibil de determinat câte dintre locurile de muncă raportate ar fi existat și în absența pachetului de stimulente.” [209] Deși un sondaj efectuat în aprilie 2010 de membrii National Association for Business Economics ⁠( en ) a arătat o creștere în ritmul de apariție a locurilor de muncă (față de un sondaj similar efectuat în ianuarie) pentru prima dată după doi ani, 73% din cei 68 de respondenți crezând că pachetul de stimulente nu a avut niciun impact asupra pieței forței de muncă. [214]

Cu mai puțin de o lună înainte de alegerile legislative parțiale din 2010, Obama a anunțat un compromis cu majoritatea republicană din Congres care includea o extensie temporară pe doi ani a reducerilor impozitului pe venit efectuate în 2001 și în 2003, o reducere pe un an a impozitului pe salariu, continuarea ajutorului de șomaj, și o nouă rată și o nouă sumă totală scutită de taxele pe proprietăți. [215] Compromisul a înlăturat opoziția unor politicieni din ambele partide și Legea pentru Reduceri de Taxe, Reautorizarea Ajutorului de Șomaj și Înființare de Locuri de Muncă, în valoare de 868 miliarde de dolari, a fost adoptată cu majorități bipartizane în ambele camere înainte ca Obama să o promulge la 17 decembrie 2010. [216]

În decembrie 2013, Obama a declarat că creșterea inegalităților de venituri este o „provocare definitorie a vremurilor noastre” și a cerut Congresului să sprijine plasele de siguranță financiară și să crească salariile. Aceasta a venit în urma unor greve naționale ale muncitorilor în fast-food și în urma criticilor Papei Francisc pe tema inegalităților și pe tema ideilor economice trickle-down economics ⁠( en ) . [217]

Politica privind mediul înconjurător Modificare

La 20 aprilie 2010, o explozie a distrus platforma petrolieră de la Macondo Prospect ⁠( en ) din Golful Mexic, producând o scurgere susținută de petrol. Operatorul sondei, BP, a inițiat un plan de izolare și curățire, și a început să sape două puțuri secundare pentru a opri scurgerea. Obama a vizitat Golful la 2 mai, zona fiind vizitată și de alți membri ai cabinetului, după care a revenit la 28 mai și la 4 iunie. În ziua de 22 mai, a anunțat o anchetă federală și a format o comisie bipartizană care să recomande noi standarde de siguranță, după o analiză a secretarului de interne Ken Salazar ⁠( en ) și după audieri efectuate de Congres. La 27 mai, el a anunțat un moratoriu de șase luni asupra emiterii autorizațiilor și concesiunilor de foraj marin, în așteptarea noilor reglementări. [218] După ce mai multe eforturi ale companiei BP au dat greș, în media și în public s-au exprimat sentimente de derută, dar și critici privind diverse aspecte ale incidentului, și au apărut cereri ca Obama și guvernul federal să se implice mai mult. [219]

În iulie 2013, Obama și-a exprimat rezerve și a declarat că va „respinge proiectul conductei Keystone XL ⁠( en ) dacă ea va crește emisiile de dioxid de carbon” sau „emisiile de gaze de seră”. [220] [221] Consilierii l-au sfătuit pe Obama să oprească explorările petroliere în Oceanul Arctic ⁠( en ) în ianuarie 2013. [222]

Reforma sistemului sanitar Modificare

Obama a cerut Congresului să adopte legi de reformare a sistemului sanitar american ⁠( en ) , o promisiune esențială din campania electorală și un obiectiv legislativ de mare prioritate. [223] El a propus extinderea acoperirii asigurărilor sanitare pentru a-i acoperi pe cei neasigurați, de a plafona nivelul contribuțiilor, și de a permite cetățenilor să-și păstreze acoperirea când renunță la locul de muncă sau și-l schimbă. Propunerea sa era de a investi 900 miliarde de dolari în 10 ani și de a include un plan guvernamental de asigurare, denumit și „opțiunea asigurării publice”, de a concura cu sectorul asigurărilor private ca principală componentă pentru reducerea costurilor și ameliorarea calității îngrijirii medicale. Prin această propunere, ar fi devenit ilegal ca asiguratorii să refuze persoanele bolnave sau să le refuze plata serviciilor medicale pentru afecțiuni preexistente, și urma să devină obligatoriu pentru fiecare american să aibă o asigurare sanitară. Planul includea și reduceri ale cheltuielilor medicale și impozitarea companiilor de asigurare care oferă asigurări costisitoare. [224] [225]

La 14 iulie 2009, liderii democrați din Cameră au introdus o propunere legislativă de 1.017 pagini de reformare a sistemului sanitar american, plan pe care Obama îl dorea adoptat de Congres până la sfârșitul lui 2009. [223] După multe dezbateri publice din timpul vacanței parlamentare de vară din 2009, Obama a ținut o cuvântare în fața camerelor reunite ale Congresului la 9 septembrie, în care a abordat problemele semnalate de public în ce privește propunerile. [226] În martie 2009, Obama a ridicat interdicția de utilizare a fondurilor federale în domeniul cercetării cu celule stem. [227]

La 7 noiembrie 2009, Camera a adoptat o propunere legislativă privind sistemul sanitar în care se prevedea opțiunea publică. [228] [229] La 24 decembrie 2009, Senatul a adoptat și el o propunere în același domeniu—dar fără opțiunea publică—votul fiind de 60–39, pe linie de partid. [230] La 21 martie 2010, Legea pentru Protecția Pacientului și pentru Îngrijire Medicală Ieftină ⁠( en ) (ACA) a adoptată de Senat în decembrie a fost adoptată și de Cameră cu 219 voturi pentru și 212 împotrivă. [231] Obama a promulgat legea la 23 martie 2010. [232]

ACA cuprinde stipulări legate de sănătate care urmau să intre în vigoare de-a lungul a patru ani, inclusiv extinderea eligibilității pentru Medicaid ⁠( en ) la persoane aflate și cu 33% dincolo de pragul federal al sărăciei începând cu 2014, [233] subvenționarea asigurării medicale pentru persoane al căror venit este cel mult de patru ori mai mare decât pragul federal al sărăciei (88.000 de dolari pentru o familie de patru persoane pe tot anul 2010) astfel încât plata maximă pe care trebuie să o efectueze ei anual pentru asigurare să se încadreze între 2 și 9,5% din venit [234] [235] stimulente pentru firme pentru a oferi angajaților beneficii sub forma asigurărilor medicale, interzicerea refuzului de a plăti costurile îngrijirii pe baza afecțiunilor preexistente stabilirea schimburilor de asigurări medicale interdicția plafonului anual de despăgubire și susținere pentru cercetarea medicală. Conform cifrelor furnizate de Oficiul pentru Buget al Casei Albe și Congresului, ponderea maximă în cadrul venitului celor înscriși variază în funcție de venitul lor relativ la pragul federal al sărăciei. [234] [236]

Costurile acestor modificări sunt acoperite prin impozite, taxe și măsuri de reducere a costurilor, cum ar fi noile impozite Medicare pentru persoane cu venituri mari, taxarea saloanelor de bronzat, reducerea programului Medicare Advantage ⁠( en ) în favoarea tradiționalului Medicare, și taxarea companiilor farmaceutice și producătoare de dispozitive medicale [237] există de asemenea și o penalizare inclusă în taxe pentru cei care nu obțin asigurările de sănătate, cu excepția cazului în care sunt scutiți din cauza veniturilor mici sau din alte motive. [238] În martie 2010, Oficiul pentru Buget al Congresului a estimat că efectul net al ambelor legi va fi o reducere a deficitului federal cu 143 miliarde de dolari pe primul deceniu. [239]

Adoptarea acestei propuneri legislative a întâmpinat mai multe piedici legale, în principal pe baza argumentului că un mandat individual prin care americanii sunt obligați să cumpere asigurare medicală ar fi neconstituțional. La 28 iunie 2012, Curtea Supremă a decis cu 5 voturi pentru și 4 împotrivă în cazul National Federation of Independent Business v. Sebelius ⁠( en ) că Clauza Comercială ⁠( en ) nu permite guvernului să impună cetățenilor achiziționarea de asigurare sanitară, dar că mandatul este constituțional conform atribuțiilor Congresului federal în ce privește politica fiscală. [240] În cazul Burwell v. Hobby Lobby ⁠( en ), Curtea a decis că, în conformitatea cu Legea de Restaurare a Libertății Religioase, firmele cu acțiuni netranzacționate public pot fi scutite pe motive religioase de la reglementările adoptate prin ACA care altfel le-ar fi impus să plătească pentru anumite medicamente contraceptive.

Politica energetică Modificare

Înainte de luna iunie 2014, Obama a oferit susținere substanțială pentru o reformă pe scară foarte largă a sistemului energetic național, susținută de Obama încă din primul mandat și pe care a confirmat-o și în Discursul privind Starea Uniunii din ianuarie 2014, propunerile sale primind reacții amestecate din partea ambelor partide. În iunie 2014, Obama a dat indicații administrației sale să ia în calcul trecerea către o politică energetică mai orientată către industria manufacturieră și impactul ei asupra economiei naționale. [241] Abordarea lui Obama de a combina selectiv reglementări și stimulente în diverse aspecte ale politicii energetice, cum ar fi mineritul cărbunelui și fracturarea hidraulică a primit și ea comentarii contradictorii, dintre care unele o acuzau că nu răspunde suficient la necesitățile sectorului industriilor producătoare, iar altele susțineau că sectorul industrial intern utilizează până la o treime din resursele energetice naționale. [242]

Controlul armelor de foc Modificare

La 16 ianuarie 2013, la o lună după atacul armat de la Școala Elementară Sandy Hook, președintele Obama a semnat 23 de ordonanțe executive și a avansat o serie de propuneri de reformare drastică a controlului armelor de foc. [243] El a cerut Congresului să reintroducă o interdicție expirată asupra armelor de asalt de tip militar, cum ar fi cele utilizate în atacurile armate recente soldate cu multe victime, să impună o limită de 10 gloanțe la magaziile de muniție, să introducă verificarea istoricului fiecărei persoane care achiziționează arme de foc, să adopte interdicții asupra posesiei și traficului de gloanțe ce pot penetra materialele antiglonț, să introducă pedepse mai dure pentru traficul ilicit de arme, în special pentru traficanții fără licență care furnizează arme criminalilor, și să aprobe numirea unui nou șef al Biroul federal pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozibili ⁠( en ) pentru prima oară după 2006. [244]

Alegerile legislative parțiale din 2010 Modificare

Despre alegerile legislative din 2 noiembrie 2010 ⁠( en ) , în care Partidul Democrat a pierdut 63 de locuri, și majoritatea, în Camera Reprezentanților, [245] Obama a afirmat că sunt „o umilință” și „o înfrângere totală”. [246] El a afirmat că rezultatele proaste au venit pentru că încă nu simțiseră destui americani efectele revenirii economiei. [247]

Politica externă Modificare

În februarie și martie 2009, vicepreședintele Joe Biden și secretarul de stat ⁠( en ) Hillary Rodham Clinton au efectuat călătorii separate în străinătate pentru a anunța o „nouă eră” în domeniul relațiilor externe ale SUA cu Rusia și cu Europa, utilizând termenii „desprindere” și „resetare” pentru a da semnalul unor schimbări majore față de politicile administrației precedente. [248] Obama a încercat să întindă o mână liderilor arabi oferind primul său interviu în calitate de președinte unei televiziuni arăbești difuzate prin cablu, Al Arabiya ⁠( en ) . [249]

La 19 martie, Obama a continuat să acorde atenție lumii musulmane, publicând un mesaj video de Anul Nou adresat poporului și guvernului iranian. [250] [251] În aprilie, Obama a ținut un discurs la Ankara, Turcia, bine primit de mai multe guverne arabe. [252] La 4 iunie 2009, Obama a ținut un discurs la Universitatea din Cairo ⁠( en ) în Egipt cerând „Un nou început” ⁠( en ) în relațiile dintre lumea islamică și Statele Unite, promovând pacea în Orientul Mijlociu. [253]

La 26 iunie 2009, ca răspuns la acțiunile guvernului iranian împotriva protestatarilor ce contestau rezultatul alegerilor prezidențiale iraniene din 2009, Obama a spus: „violențele comise împotriva lor sunt strigătoare la cer. Le vedem și le condamnăm.” [254] La 7 iulie, la Moscova, el a răspuns unui comentariu al vicepreședintelui Biden privind un posibil atac militar israelian împotriva Iranului afirmând: „le-am spus direct israelienilor că este important să încerce să rezolve aceasta într-un context internațional în așa fel încât să nu creeze un conflict major în Orientul Mijlociu.” [255]

La 24 septembrie 2009, Obama a devenit primul președinte american în funcție care a prezidat o ședință a Consiliului de Securitate al ONU. [256]

În martie 2010, Obama a luat atitudine în public împotriva planurilor guvernului premierului israelian Benjamin Netanyahu de a continua construcția de colonii evreiești în cartierele predominant arabe din Ierusalimul de Est. [257] [258] În aceeași lună, s-a ajuns la un acord cu administrația președintelui rus Dmitri Medvedev pentru a înlocui Tratatul de Reducere a Armamentului Strategic din 1991 cu un pact prin care se reducea numărul de arme nucleare cu rază lungă de acțiune aflate în arsenalele ambelor țări cu circa o treime. [259] Obama și Medvedev au semnat tratatul New START ⁠( en ) în aprilie 2010, iar Senatul american l-a ratificat în decembrie 2010. [260]

La 6 decembrie 2011, el a instruit agențiile să ia în calcul drepturile persoanelor LGBT la acordarea de ajutoare financiare țărilor străine. [261] Obama a criticat legislația rusească ce discrimina homosexualii, [262] [263] în contextul Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci.

Irak Modificare

La 27 februarie 2009, Obama a anunțat încetarea operațiunilor de luptă din Irak în termen de 18 luni. Remarcile sale au fost făcute în fața unui grup de pușcași marini ce se pregăteau pentru desfășurarea în Afganistan. Obama a spus: „să vă spun cât de clar se poate: până la 31 august 2010, misiunea noastră de luptă în Irak va lua sfârșit.” [264] Administrația Obama a planificat retragerea trupelor până în august 2010, scăzând numărul de militari de la 142.000, și lăsând o forță de tranziție de circa 50.000 de soldați în Irak până la sfârșitul lui 2011. La 19 august 2010, ultima brigadă de combatanți americani a ieșit din Irak. Trupele rămase au trecut de la operațiuni de luptă la antiterorism și la antrenarea, echiparea și consilierea forțelor irakiene de securitate. [265] [266] La 31 august 2010, Obama a anunțat că misiunea de luptă a Statelor Unite în Irak a luat sfârșit. [267] La 21 octombrie 2011, președintele Obama a anunțat că toți militarii americani vor părăsi Irakul la timp pentru a veni „acasă de sărbători”. [268]

În vara lui 2014, în contextul înaintării grupărilor insurgente după retragerea americană din 2011, Obama a fost aspru criticat atât de opoziția republicană cât și de fostul secretar de stat Hillary Clinton pentru retragerea totală din Irak. [269] Președintele a trimis o forță de 275 de soldați pentru a oferi susținere și securitate pentru personalul american și pentru ambasada americană din Bagdad. [270]

Războiul din Afganistan Modificare

La începutul președinției sale, Obama a acționat în sensul măririi prezenței militare americane în Afganistan. [271] El a anunțat o creștere a numărului de soldați americani cu 17.000 în februarie 2009 cu scopul de a „stabiliza situația afgană aflată în curs de deteriorare”, el afirmând despre această zonă că nu a primit „atenția strategică, îndrumarea și resursele de care are atât de urgentă nevoie”. [272] El l-a înlocuit pe comandantul militar din Afganistan, generalul David D. McKiernan ⁠( en ) , cu fostul comandant al Forțelor Speciale, general-locotenent Stanley A. McChrystal în mai 2009, arătând că experiența lui McChrystal la Forțele Speciale va facilita utilizarea tacticilor de contrainsurgență în război. [273] La 1 decembrie 2009, Obama a anunțat desfășurarea a încă 30.000 de militari în Afganistan și a propus începerea retragerii trupelor după 18 luni de la acea dată [274] aceasta a avut loc în iulie 2011. David Petraeus l-a înlocuit pe McChrystal în iunie 2010, după ce stafful lui McChrystal a criticat personalul de la Casa Albă într-un articol într-o revistă. [275] În februarie 2013, Obama a afirmat că armata SUA va reduce prezența în Afganistan de la 68.000 la 34.000 de soldați până în februarie 2014. [276]

Israel Modificare

În iunie 2012, Obama a afirmat că legătura dintre Statele Unite și Israel este „de nezdruncinat” [277] În primii ani ai administrației Obama, SUA și-au intensificat cooperarea militară cu Israelul, inclusiv prin creșterea ajutorului militar, reînființarea Grupului Politic Militar Comun ⁠( en ) SUA-Israel și a Grupului de Consiliere pe Teme de Politică de Apărare, și prin intensificarea vizitelor reciproce la nivel de înalți oficiali militari. [278] Administrația Obama a cerut Congresului alocarea de fonduri către programul Iron Dome ⁠( en ) ca răspuns față de valurile de atacuri cu rachete palestiniene împotriva Israelului. [279]

În 2011, Statele Unite s-au opus cu veto unei rezoluții a Consiliului de Securitate care condamna coloniile israeliene, SUA fiind singura țară care s-a opus rezoluției. [280] Obama susține soluția cu două state ⁠( en ) la conflictul arabo-israelian pe baza frontierelor din 1967 cu schimburi teritoriale. [281]

În 2013, un ziarist a relatat că, în viziunea lui Obama, „cu fiecare anunț de colonie, Netanyahu își duce țara cu încă un pas pe drumul către izolarea cvasitotală.” [282]

Războiul din Libia Modificare

În martie 2011, în timp ce forțele loiale lui Muammar Gaddafi înaintau împotriva rebelilor din toată Libia, se lansau apeluri pentru interzicerea zborurilor deasupra Libiei din toată lumea, inclusiv din Europa, din partea Ligii Arabe, și printr-o rezoluție [283] adoptată în unanimitate de Senatul american. [284] Ca răspuns la adoptarea în unanimitate a Rezoluției numărul 1973 a Consiliului de Securitate al ONU ⁠( en ) la 17 martie, Gaddafi—care jurase anterior să „nu arate milă” față de rebelii din Benghazi [285] —a anunțat încetarea imediată a activităților militare, [286] dar au apărut relatări că forțele sale continuă să bombardeze Misrata. A doua zi, din ordinul lui Obama, armata americană a luat parte la bombardamente ce aveau ca scop distrugerea capabilităților de apărare aeriană a guvernului libian, cu scopul de a proteja civilii și de a aplica un no-fly-zone, [287] inclusiv prin utilizarea de rachete Tomahawk ⁠( en ) , B-2 Spirit, și avioane de luptă. [288] [289] [290] Șase zile mai târziu, la 25 martie, prin votul unanim al tuturor celor 28 de membri, NATO a preluat conducerea efortului, denumit Operation Unified Protector ⁠( en ) . [291] Unii congressmani [292] s-au întrebat dacă Obama are sau nu autoritatea constituțională de a ordona acțiuni militare și s-au întrebat care sunt costurile, structura și urmările. [293] [294] Conflictul s-a încheiat în luna octombrie cu moartea lui Gaddafi.

Osama bin Laden Modificare

Începând cu informații primite în iulie 2010, și dezvoltate de CIA în următoarele câteva luni, s-a determinat că este foarte probabil ca Osama bin Laden să se afle într-un complex mare din Abbottabad, Pakistan, o zonă suburbană aflată la 50 km de Islamabad. [295] Șeful CIA Leon Panetta a raportat aceste informații președintelui Obama în martie 2011. [295] După ce s-a întâlnit cu consilierii săi pe teme de securitate națională de-a lungul următoarelor șase săptămâni, Obama a respins un plan de bombardare a complexului, autorizând în schimb un „raid chirurgical” efectuat de Navy SEALs. [295] Operațiunea a avut loc la 1 mai 2011, și s-a soldat cu moartea lui bin Laden și cu confiscarea de documente, hard-discuri și unități de stocare de date din complex. [296] [297] Testele ADN au identificat cadavrul lui bin Laden, [298] care a fost înmormântat pe mare după câteva ore. [299] La câteva minute după anunțul dat de președinte de la Washington, DC, în seara de 1 mai, au avut loc adunări de sărbătoare în toată țara, în fața Casei Albe, și la Ground Zero ⁠( en ) și în Times Square din New York City. [296] [300] Reacțiile la anunț au fost pozitive în ambele partide majore, inclusiv din partea foștilor președinți Bill Clinton și George W. Bush, [301] și în multe țări. [302]

Obama a fost de la început un adversar al politicilor administrației Bush în Irak. [303] La 2 octombrie 2002, ziua în care președintele George W. Bush și Congresul au căzut de acord asupra rezoluției comune care a autorizat invadarea Irakului, [304] Obama s-a adresat primului mare miting anti-război din Chicago din Clădirea federală Kluczynski, [305] luând poziție împotriva războiului. [306] [307] La 16 martie 2003, ziua în care președintele Bush a dat ultimatumul de 48 de ore lui Saddam Hussein în care îi cerea să părăsească Irakul înainte de venirea trupelor americane, [308] Obama a vorbit la cea mai mare adunare anti-război din Chicago în Centrul Richard J. Daley și a spus mulțimii că „nu este prea târziu” pentru a opri războiul. [309]

Obama a declarat că dacă va fi ales, va face reduceri bugetare de ordinul zecilor de miliarde de dolari, va înceta investițiile în sisteme defensive antirachetă „netestate”, se va opune înarmării spațiului cosmic, „va încetini dezvoltarea Future Combat Systems”, și va încerca să elimine toate armele nucleare. Obama susține încetarea dezvoltării de noi arme nucleare, reducând arsenalul nuclear american, încercând o interdicție globală asupra producției de material fisionabil, și încercând să negocieze cu Rusia pentru a reduce nivelul de alertă privind rachetele balistice intercontinentale. [310]

În noiembrie 2006, Obama a cerut o retragere gradată a trupelor americane din Irak și deschiderea dialogului diplomatic cu Siria și Iran. [311] Într-un discurs din martie 2007 în fața AIPAC, un grup de lobby proisraelian, a spus că principalul mod de a preveni dezvoltarea armelor nucleare de către Iran îl constituie discuțiile și diplomația, neeliminând însă nici posibilitatea acțiunilor militare. [312] Obama a indicat că nu s-ar angaja în diplomație prezidențială directă cu Iranul fără precondiții. [313] [314] [315] Detaliindu-și strategia de luptă împotriva terorismului global, în august 2007, Obama a spus că „a fost o mare greșeală lipsa de acțiune” împotriva unei întâlniri din 2005 a liderilor al-Qaeda care serviciile de informații ale SUA confirmaseră că va avea loc în Zonele Tribale Administrate Federal din Pakistan. El a spus că, în calitate de președinte, nu va pierde o ocazie similară, chiar și fără suportul guvernului pakistanez. [316]

Într-un editorial din decembrie 2005, publicat în Washington Post, și la mitingul Salvați Darfurul din aprilie 2006, Obama a cerut acțiuni mai ferme pentru oprirea genocidului din regiunea Darfur din Sudan. [317] El și-a retras o investiție de 180.000 în acțiuni ale companiilor legate de Sudan, și a cerut retragerea investițiilor din companiile care desfășurau afaceri în Iran. [318] În numărul din iulie-august 2007 al revistei Foreign Affairs, Obama a făcut apel pentru o politică externă mai deschisă după războiul din Irak și pentru reînnoirea conducerii militare, diplomatice și morale a lumii de către SUA. Spunând „nu putem nici să ne retragem din lume, nici să încercăm să o forțăm să ni se supună”, a cerut americanilor să „conducă lumea, prin fapte și prin exemplu”. [319]

În problemele economice, în aprilie 2005, a luat apărarea politicilor sociale New Deal ale lui Franklin D. Roosevelt și s-a opus propunerilor republicane de înființare de conturi private pentru protecția socială. [320] După Uraganul Katrina, Obama a luat poziție împotriva indiferenței guvernului în fața creșterii diferențelor economice între clasele sociale, cerând atât partidelor politice să acționeze pentru restaurarea plasei de siguranță socială pentru săraci. [321] La scurt timp după ce și-a anunțat candidatura la președinție, Obama a spus că susține asistența medicală universală în Statele Unite. [322] Obama propune plata profesorilor prin sisteme tradiționale ce se bazează pe evaluarea performanțelor, asigurând sindicatele că schimbările vor fi efectuate prin procedee de negocieri colective. [323]

În septembrie 2007, a acuzat grupurile de interese pentru distorsionarea codului fiscal american. [325] Planul său ar elimina taxele pentru pensionarii cu venituri mai mici de 50.000 de dolari pe an, ar elimina reducerile de taxe pentru cei care câștigă peste 250.000 de dolari pe an, precum și reducerile de taxe pe dividende și pe profit, [326] ar elimina portițele de evitare a plății taxelor de către corporații, ar ridica pragul pentru impunerea taxelor de protecție socială, ar restricționa accesul la paradisurile fiscale de peste hotare, și ar simplifica procedeele de cereri de returnări de taxe prin precompletarea informațiilor salariale și bancare deja colectate de către IRS. [327] La anunțarea programului de guvernare în domeniul energetic, în octombrie 2007, Obama a propus un sistem de licitații pentru restricționarea emisiilor de carbon și un program de investiții pe zece ani în noi surse de energie pentru reducerea dependenței SUA de importurile de petrol. [328] Obama a propus ca toate creditele de poluare să fie scoase la licitație, fără continuarea aplicării regulilor vechi pentru companiile de petrol și gaze, iar ca venitul obținut să fie cheltuit pe dezvoltarea energetică și pe costurile tranziției economice. [329]

Obama a încurajat democrații să se apropie de evanghelici și de alte grupuri religioase. [330] În decembrie 2006, s-a alăturat senatorului Sam Brownback (republican, din Kansas) la Summitul Global pe tema SIDA și Biserica organizat de liderii religioși Kay și Rick Warren. [331] Împreună cu Warren și Brownback, Obama și-a făcut un test HIV, așa cum a făcut și în Kenya cu mai puțin de patru luni înainte. [332] A încurajat pe „alte persoane publice să facă la fel” și să nu le fie rușine. [333] Înaintea conferinței, optsprezece grupuri antiavort au publicat o scrisoare deschisă în care au afirmat, cu referire la susținerea de către Obama a avortului legal: „În cei mai puternici termeni cu putință, ne opunem deciziei lui Rick Warren' de a ignora atitudinea evidentă pro-moarte a senatorului Obama și de a-l invita la Biserica din Saddleback”. [334] Adresându-se a peste 8.000 de membrii ai Bisericii Unite a lui Hristos în iunie 2007, Obama a contestat „așa-numiții lideri ai dreptei creștine” pentru că sunt „mult prea dornici să exploateze ceea ce ne desparte”. [335]

O metodă pe care o folosesc analiștii politici pentru a măsura ideologia politică este compararea ratingurilor anuale ale Americans for Democratic Action (ADA) cu cele ale American Conservative Union (ACU). [336] Pe baza anilor în care a făcut parte din Congres, Obama are o medie de conservatoarism de 7.67% din partea ACU, [337] și una de liberalism de 90% din partea ADA. [338]

Obama a cunoscut-o pe soția sa, Michelle Robinson, în iunie 1989 când era angajat ca asociat temporar la firma de avocatură din Chicago Sidley Austin. [339] Consilier al lui Obama timp de trei luni la acea firmă, Robinson i s-a alăturat la evenimente sociale de grup, dar i-a refuzat primele cereri de a se întâlni. [340] A acceptat însă mai târziu în acea vară, s-au logodit în 1991, și s-au căsătorit la 3 octombrie 1992. [341] Prima fiică a celor doi, Malia Ann, s-a născut în 1998, [342] iar a doua fiică, Natasha (Sasha), în 2001. [343]

În urma câștigurilor realizate din publicarea de carte, [344] în 2005, familia s-a mutat dintr-un apartament din Hyde Park, Chicago în casa lor de 1,6 milioane de dolari din Kenwood. [345] Cumpărarea unui lot adiacent și vânzarea unei părți a acestuia către Obama de către soția prietenului său Tony Rezko a atras atenția media din cauza acuzării și ulterior condamnării lui Rezko pentru corupție, acuzații fără legătură cu Obama. [346] [347]

În decembrie 2007, revista Money a estimat averea familiei Obama la 1,3 milioane de dolari. [348] Formularele fiscale din 2007 au arătat un venit la nivel de familie de 4,2 milioane de dolari—de la aproximativ 1 milion în 2006 și 1,6 milioane în 2005—provenit mai ales din vânzările de cărți. [349]

Într-un interviu din 2006, Obama a evidențiat diversitatea familiei sale. „Michelle vă va spune că atunci când ne întâlnim de Crăciun sau de Thanksgiving, e ca o reuniune a Națiunilor Unite în miniatură”, a spus el. „Am rude care seamănă cu Bernie Mac, și am rude care seamănă cu Margaret Thatcher.” [351] Obama are șapte frați și surori pe jumătate din familia tatălui sau kenyan, dintre care șase sunt în viață, și o soră pe jumătate, Maya Soetoro-Ng, fiica mamei lui și a celui de-al doilea soț indonezian al acesteia. [352] Mama lui Obama murit înaintea mamei ei, Madelyn Dunham, originară din Kansas, [353] care a murit la 3 noiembrie 2008, cu două zile înaintea alegerilor prezidențiale. [354] În Dreams from My Father, Obama face legătură între istoria familiei sale și posibili strămoși americani băștinași și rude îndepărtate ale lui Jefferson Davis, președintele Confederației sudului în timpul războiului civil american. [355]

Obama practică baschetul, un sport în ale cărui competiții a participat în liceu. [356] Înainte de a-și anunța candidatura la președinție, a început un puternic mediatizat efort de a renunța la fumat. [357]

Obama este creștin, iar vederile sale religioase au evoluat la maturitate. În The Audacity of Hope, Obama scrie că el nu a fost „crescut într-o familie religioasă”. El o descrie pe mama lui, ai cărei părinți nu erau religioși (și pe care Obama i-a descris ca „metodiști și baptiști nepracticanți”) ca fiind detașată de religie, și totuși, „în multe feluri, persoana cea mai activă spiritual pe care am cunoscut-o vreodată”. Își descrie tatăl ca fiind „crescut ca musulman”, dar „ateu convins” la momentul când părinții săi s-au cunoscut, iar tatăl său vitreg era „un om care vedea religia ca pe ceva ce nu era deosebit de util”. În carte, Obama explică cum, lucrând cu bisericile negrilor pentru organizarea comunităților când avea 20-30 de ani, a ajuns să înțeleagă „puterea tradiției religioase afro-americane de a declanșa schimbări sociale”. [358] [359] A fost botezat de către The Trinity United Church of Christ în 1988. [360] [361]

Cu tatăl kenyan și mama americană albă, copilăria petrecută în Honolulu și Jakarta, și educația la școli din Ivy League, experiențele din copilărie și tinerețe ale lui Obama diferă semnificativ de cele ale altor politicieni afro-americani care și-au început carierele în anii 1960 prin participarea la mișcarea pentru drepturi civile. [362] Exprimându-și mirarea la întrebările dacă este „suficient de negru”, Obama a spus în august 2007, la o întâlnirea a Asociației Naționale a Jurnaliștilor Negri că discuția nu este nici despre aspectul său fizic, nici despre opiniile exprimate în probleme de interes pentru alegătorii negri. Obama a spus că „suntem încă blocați în această idee că dacă ai un mesaj pentru albi, atunci trebuie că e ceva în neregulă”. [363]

Evocând discursul inaugural al lui John F. Kennedy, Obama și-a prezentat imaginea tinerească într-un discurs de campanie din octombrie 2007, afirmând că: „N-aș fi aici dacă, în mod repetat, ștafeta nu s-ar preda mai departe unei noi generații”. [364]

Obama a fost lăudat ca bun orator de seama altor oratori renumiți din trecut, cum ar fi Martin Luther King, Jr. [365] [366] Discursul său, intitulat Yes We Can (în traducere, Da, putem), care a fost și pus pe muzică într-un popular videoclip produs Will.i.am, a fost urmărit de 10 milioane de oameni pe Youtube în prima lună, [367] și a primit un Premiu Emmy. [368] Profesorul Jonathan Haidt de la Universitatea Virginia a cercetat eficacitatea discursurilor publice ale lui Obama și a concluzionat că o parte din excelența acestora este datorată capacităților politicianului de a inspira sentimente înălțătoare, dorinței de a acționa moral și de a face bine altora. [369]

Numeroși comentatori au menționat imaginea internațională a lui Obama ca factor definitoriu al imaginii sale publice în ansamblu. [370] Nu doar că mai multe sondaje au arătat un suport puternic pentru el în alte țări, [371] dar Obama a stabilit relații strânse cu importanți oameni politici și oficiali aleși străini chiar dinaintea candidaturii sale la președinție, mai ales cu, pe atunci primul ministru al Regatului Unit, Tony Blair, cu care s-a întâlnit la Londra în 2005, [372] cu liderul Partidului Democrat din Italia, Walter Veltroni, care l-a vizitat pe Obama la biroul său senatorial în 2005, [373] și cu președintele Franței Nicolas Sarkozy, care l-a vizitat și la Washington în 2006. [374]

Obama este laureat al Premiului Grammy pentru cel mai bun album vorbit pentru versiunile audio prescurtate ale celor două cărți ale sale pentru Dreams from My Father (Visuri de la tatăl meu) în februarie 2006 și pentru The Audacity of Hope (Îndrăzneala de a spera) în februarie 2008. [375]

În decembrie 2008, revista Time l-a numit pe Barack Obama omul anului pentru candidatura și victoria sa istorice în alegeri, pe care le-a descris ca „marșul drept al realizărilor aparent imposibile” (în engleză „the steady march of seemingly impossible accomplishments” ). [376]

La 9 octombrie 2009, Thorbjørn Jagland, liderul Comitetului Nobel l-a anunțat pe Președintele Barack Obama ca laureat al Premiului Nobel pentru Pace, „pentru eforturile extraordinare de îndreptare a diplomației mondiale și a cooperării între popoare”. [377] Obama, unul dintre cei 205 candidați, va primi o medalie, o diplomă și un premiu în bani de 1,4 milioane de dolari. Comitetul Nobel a declarat că „diplomația sa este fondată pe conceptul că cei care conduc lumea trebuie să o facă pe baza valorilor și atitudinilor împărtășite de majoritatea populației lumii”, iar BBC a relatat: „Comisia a pus accent pe eforturile domnului Obama de a îndrepta organismele internaționale și de a promova dezarmarea nucleară”. [378]

Obama a donat premiul în bani unor organizații caritabile ca: Fisher House Foundation, Clinton Bush Haiti Fund, College Summit, The Posse Foundation, The United Negro College Fund, The Hispanic Scholarship Fund, The Appalachian Leadership, Education Foundation, The American Indian College Fund și altele. [379]


Obama and USDA deregulate Monsanto-patented genetically engineered alfalfa and sugar beets in the US - overriding and ignoring injunctions made by the U.S. Supreme Court

This article is a disorganized, unsupported, idealistic, poorly written, piece of sensationalist propaganda. If nearly all of corn and soy are GMO then why the fuck does alfalfa and beats matter?

Monsanto is the corporate manifestation of satan.

I agree but I still cant help thinking of Church Lady

Where is there any proof in that article that Obama made the USDA do this. It is likely true but please for the love of FSM provide some sort of evidence. What happened to journalism in this country?

Well this was finally the straw that broke the camels back for me. No chance he has my vote in 2012. I don't care if Palin runs and wins at this point. They're all the same.

I will never defend Obama again. Trash the fucker.

You convinced me, I'll vote straight republican next election.

Good to see that people are finally starting to see what a fraud the man is. Less than a year ago I posted something negative about Obama and got downvoted.

Wow. If you really base your political opinions on alfalfa and beets then I suppose there's no reasoning with you anyway.

yikes. i don't like the direction in which we are headed.

It's time for the revolution to happen people. Our Constitutional Republic is currently held hostage by an unelected, and unaccountable Corporatocracy.

Corporatocracy, in social theories that focus on conflicts and opposing interests within society, denotes a system of government that serves the interest of, and may be run by, corporations and involves ties between government and business. Where corporations, conglomerates, and/or government entities with private components, control the direction and governance of a country, including carrying out economic planning notwithstanding the ɿree market' label.[1]

More proof that Obama is just as bad as Bush was(and even worse in some ways).

Really? Beets and alfalfa compare to starting two foreign occupations and killing >100k civilians? What in the fuck is wrong with you?

Proof that we need change not more of the same. We need a 3rd party to represent us and we need to remove all of the sitting dems and repubs from office to be replaced with somebody that gives a shit. Keep the few that are doing the peoples' business like Weinner , Sanders, a few others.

Just FYI: the House ag committee was also pressuring Secretary Vilsack to deregulate GE crops. I once had to watch a congressional hearing for work where Vilsack had to testify about the California decision. Both Republicans and Democrats on the committee kept saying, "The research done on GE crops continues to show that they're harmless. We just want to make sure that USDA is sticking to these science-based facts." They were super annoying.

Monsanto has a lot of money, and doesn't mind speading it around. Oh yeah, remember the revolving door between the FCC and the communications industry, and the one between Wall Street and the entire government? There's another one between Monsanto and the USDA.

luddites? i don't think that word means what you think it means.

regardless of whether or not gmos are truly safe or not, it's doubtful that technology as potentially powerful as genetic engineering should be in the hands of corporations which on the whole see the world mostly through quarter to quarter profits. so gmos aren't poisonous? okay, but what do these corporations do about food allergies? unlike how breeding has been for hundreds and hundreds of years, completely different categories of life are having genes crossed between them now.


Year Two Day 184 Obama Administration July 23, 2010 - History

WE'VE MOVED! Democratic Convention Watch is now at http://www.DemocraticConventionWatch.com

CNN's superdelegate count is here. They are currently at Clinton 184, Obama 95. They are 40 endorsements behind the AP, and 48 behind CBS. OK, fine, different standards.

But they are 24 endorsements behind the world-wide news gathering operation here at 2008 Democratic Convention Watch. By news gathering organization, I mean 2 part-time bloggers with day jobs. By world-wide I mean our Denver bureau (that would be Oreo) and our East Coast bureau (that would be Matt).

I guess I would suggest to our good friends at CNN that maybe you should do a little research at our Superdelegate Tracker, and maybe update your numbers?

And if anyone wants to suggest another media source to replace CNN, please do so. (Make sure they're not just giving the AP numbers - many do).

Update on 2/5 : CNN has finally updated their numbers Clinton 193, Obama 106. Still less than we have here at DCW, but at least someone is awake over at CNN. And we'll stick with CNN, as NBC/MSNBC doesn't give superdelegate numbers, ABC is using the AP numbers, and FOX, well, as I said, we'll stick with the CNN numbers.

11 comments:

ABC has different numbers. They don't have a direct link to the superdelegate numbers (just combined only), but it can easily be subtracted from the delegates won in each contest.

ABC doesn't split out supers, as you note, and they also use the AP numbers, so they're not a usable source for us.

I enjoy CNN's layout but they are dropping the ball on several sections of their Election Center. The money hasn't been updated since September, for one. I sent them a suggestion of updating it so perhaps we can suggest they stay on top of the delegate count as well. It also took them about a week to display Edwards as "out" after he announced he was dropping out.

NPR uses AP numbers NBC doesn't count superdelegates it seems that the news corps are not bothering to invest in creating their own independent superdelegate counts and are relying on the hope that the pledged delegates will decide the race before we need to know the superdelegate tally. Personally, I find NBC to have the most respectable coverage this cycle, and apparently, unlike some other networks, they have decided to completely ignore superdelegates rather than publish a bogus number.

This superdelegate thing makes me uncomfortable, and I wish America had a more fairer and simpler method for voting, such as the Popular vote-so we the people actually chose our own nominee. Its time to change that delegate system, I think-Astara

Not surprised. CNN also thinks that Rockford is part of "downstate" Illinois, when it's about as far north in the state as you can get. "Downstate communities such as Peoria, Rockford and Springfield are also targeted because of their sizable working-class, swing constituencies."

CNN doesn't even list Puerto Rico as one of the jurisdictions of the United States participating in the delegate selection process, even though it has more delegates than about 27 states---more than SC, OK or CT.

CNN is the biggest BS ever! It's been 2 days since Super Tuesday, all the precincts are in, and they still can't allocate the delegates properly?

Like. do they have to go to the moon and make the calculations?? It's ridiculous. I think they're also being unfair to Clinton. By not plugging in the candidates until Saturday, when the next elections are, they won't show that Clinton is ahead by more than 100 delegates overall. Remember how Obama said if he came within 100 it would be successful?

Well, he did not. She's ahead by more. and CNN is hiding that truth to the public so that it won't hurt their beloved Obama until the next contests!

I used the CNN list of state delegates allotted with RCP list of pledged. As of this morning it list Clinton 866 and Obama 877. Not designated yet: AL 3, CO 27, GA 6, IL 8, NM 1, and TN 2. I added the superdelegates at the end bringing it to Clinton to 1077 and Obama 1004.

It's VERY disturbing to me that the superdelegates are even allowed to be counted prior to the outcome of their states' primary. Each superdelegate gets to cast his or her vote along with the rest of us, in their state primary, so that the actual votes of the public can be counted. I guess I'm just a hopeless idealist, but I thought that the superdelegates were there to enforce the views of their contituency at the convention, but here they are attempting to sway the outcome even before the votes are cast. This whole scheme of "super" politicians having the ability to outweight the popular vote is just serving to prove once again that the will of the majority really doesn't matter much at all. It's all just politics as usual. Democrats, shame on you!


Volt Birth Watch 185: EPA Still Not Buying 230 MPG Number

Production of Chevy Volt “integration models” began last week, as Hamtramck tools up for final production of GM’s wundercar, but GM still isn’t saying anything about the car’s two most important features: the pricetag and EPA rating. The General has hemmed and hawed on the Volt’s price over the last several years of hype, but it hasn’t ever been shy about touting an “expected” 230 MPG rating. Because apparently it’s the EPA’s job to clear up GM’s misleading marketing claims. So what is the deal with that 230 MPG number, anyway?